Primii turiști moldoveni vor zbura cu o cursă charter spre Antalya pe 4 iulie

Pandemia COVID-19 a determinat mulți turiști să renunțe la sejururile programate pentru această vară. Alții nu ezită să fac programări pentru perioada imediat următoare în condițiile în care operatorii le propun oferte atractive. Turcia începe din iulie a primi turiști din Republica Moldova, cu respectarea unui șir de reguli. La fel și Grecia, însă turiștii vor putea ajunge la mare doar pe cale terestră și cu completarea unei fișe în care să fie indicată destinația exactă. Ucraina și România păstrează obligația de autoizolare pentru 14 zile pentru cei care intră pe teritoriul lor. Iar în cazul Bulgariei, turiștii moldoveni încă nu pot ajunge pe litoral, cel puțin până pe 15 iulie.

Contactată de IPN, Viorica Cașu, directoarea unei agenții de turism care efectuează curse charter spre Turcia, a declarat că, din 1 iulie, sunt planificate cursele regulate spre Istanbul, iar din 4 iulie se planifică cursa charter spre Antalya. Anul acesta, din cauza pandemiei, sunt impuse mai multe reguli care vor trebui respectate de turiști. În avion fiecare persoană va purta mască și mănuși. Ajungând în aeroportul din Antalya, turistul va avea posibilitatea să-și cumpere asigurare pentru COVID-19, care pentru șapte zile costă în jur de 24 de euro. Deocamdată, nu se cunoaște ce exact ce va conține această asigurare medicală, însă ea va acoperi cheltuielile pentru efectuarea a două teste, tratamentul în staționar. În prezent este examinată posibilitatea ca această asigurare să poată să fie procurată și din Republica Moldova.

Înainte de a trece controlul pașapoartelor, turistului îi va măsurată temperatura corpului. În cazul în care aceasta va depăși 37,7 grade, persoana va fi izolată și îi va fi făcut testul la COVID-19. Dacă se confirmă prezența virusului, persoana va fi dusă la spital. Doar în cazul simptomelor ușoare va fi lăsată la hotel. În hoteluri, vor fi spații special amenajate pentru izolare.

 

În autocarele de transfer de la aeroport la hotel vor fi ocupate doar locurile de la geam. Înainte de a intra în hotel, bagajele turiștilor vor dezinfectate. Fiecare hotel, urmează să asigure, în măsura posibilităților, realizarea check-in-ului în are liber. Și în cazul restaurantelor, și în cazul piscinei, plajei, între mese, între șezlonguri va fi asigurată distanța socială. Pentru a putea lăsa copilul la minicluburile hotelurilor, vor fi necesare programări din timp. La fel, și în cazul sălilor de sport și a zonelor spa. După check-out, în cameră nu va fi cazat nimeni cel puțin timp de 12 ore, pentru a fi efectuată dezinfectarea.

Directoarea companiei a menționat că, deși o parte din turiști au reprogramat pentru anul viitor vacanțele rezervate până pe 17 martie sau le-au anulat, sunt și rezervări noi. Și acest fapt este o posibilitate pentru operatori să-și revigoreze puțin activitatea, care a stagnat din cauza pandemiei.

Viorica Cașu spune că, în situația creată, prețurile pentru sejururi au scăzut. Hotelurile vin cu oferte foarte bune. De exemplu, un pachet ce include biletul avia, transferul, asigurarea, cazarea pentru 7 nopți într-un hotel de patru stele, all inclusive, situat la o distanță de 50 de metri de la plajă, pornește de la 275 de euro pentru o persoană.

Turiștii moldoveni, la întoarcerea în țară, au obligația să stea în autoizolare timp de 14 zile. Autoritățile examinează posibilitatea să scoată această obligativitate începând cu data de 15 iulie, când expiră starea de urgență în sănătate publică.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Primii turiști moldoveni vor zbura cu o cursă charter spre Antalya pe 4 iulie

Pandemia COVID-19 a determinat mulți turiști să renunțe la sejururile programate pentru această vară. Alții nu ezită să fac programări pentru perioada imediat următoare în condițiile în care operatorii le propun oferte atractive. Turcia începe din iulie a primi turiști din Republica Moldova, cu respectarea unui șir de reguli. La fel și Grecia, însă turiștii vor putea ajunge la mare doar pe cale terestră și cu completarea unei fișe în care să fie indicată destinația exactă. Ucraina și România păstrează obligația de autoizolare pentru 14 zile pentru cei care intră pe teritoriul lor. Iar în cazul Bulgariei, turiștii moldoveni încă nu pot ajunge pe litoral, cel puțin până pe 15 iulie.

Contactată de IPN, Viorica Cașu, directoarea unei agenții de turism care efectuează curse charter spre Turcia, a declarat că, din 1 iulie, sunt planificate cursele regulate spre Istanbul, iar din 4 iulie se planifică cursa charter spre Antalya. Anul acesta, din cauza pandemiei, sunt impuse mai multe reguli care vor trebui respectate de turiști. În avion fiecare persoană va purta mască și mănuși. Ajungând în aeroportul din Antalya, turistul va avea posibilitatea să-și cumpere asigurare pentru COVID-19, care pentru șapte zile costă în jur de 24 de euro. Deocamdată, nu se cunoaște ce exact ce va conține această asigurare medicală, însă ea va acoperi cheltuielile pentru efectuarea a două teste, tratamentul în staționar. În prezent este examinată posibilitatea ca această asigurare să poată să fie procurată și din Republica Moldova.

Înainte de a trece controlul pașapoartelor, turistului îi va măsurată temperatura corpului. În cazul în care aceasta va depăși 37,7 grade, persoana va fi izolată și îi va fi făcut testul la COVID-19. Dacă se confirmă prezența virusului, persoana va fi dusă la spital. Doar în cazul simptomelor ușoare va fi lăsată la hotel. În hoteluri, vor fi spații special amenajate pentru izolare.

 

În autocarele de transfer de la aeroport la hotel vor fi ocupate doar locurile de la geam. Înainte de a intra în hotel, bagajele turiștilor vor dezinfectate. Fiecare hotel, urmează să asigure, în măsura posibilităților, realizarea check-in-ului în are liber. Și în cazul restaurantelor, și în cazul piscinei, plajei, între mese, între șezlonguri va fi asigurată distanța socială. Pentru a putea lăsa copilul la minicluburile hotelurilor, vor fi necesare programări din timp. La fel, și în cazul sălilor de sport și a zonelor spa. După check-out, în cameră nu va fi cazat nimeni cel puțin timp de 12 ore, pentru a fi efectuată dezinfectarea.

Directoarea companiei a menționat că, deși o parte din turiști au reprogramat pentru anul viitor vacanțele rezervate până pe 17 martie sau le-au anulat, sunt și rezervări noi. Și acest fapt este o posibilitate pentru operatori să-și revigoreze puțin activitatea, care a stagnat din cauza pandemiei.

Viorica Cașu spune că, în situația creată, prețurile pentru sejururi au scăzut. Hotelurile vin cu oferte foarte bune. De exemplu, un pachet ce include biletul avia, transferul, asigurarea, cazarea pentru 7 nopți într-un hotel de patru stele, all inclusive, situat la o distanță de 50 de metri de la plajă, pornește de la 275 de euro pentru o persoană.

Turiștii moldoveni, la întoarcerea în țară, au obligația să stea în autoizolare timp de 14 zile. Autoritățile examinează posibilitatea să scoată această obligativitate începând cu data de 15 iulie, când expiră starea de urgență în sănătate publică.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025