Preşedintele Parlamentului atestă începutul procesului practic de colaborare dintre legislativ şi societatea civilă

Întrevederea dintre spicherul Parlamentului şi reprezentanţii mai multor ONG-uri din Republica Moldova a marcat începutul procesului practic de colaborare între legislativ şi societatea civilă, a declarat pentru mass-media Marian Lupu. Potrivit lui, obiectivul acestei întrevederi a fost să anunţe reprezentanţii societăţii civile despre faptul că toate premizele juridice, logistice şi organizaţionale pentru a porni procesul propriu-zis de colaborare dintre Parlament şi societatea civilă este pregătit. În cadrul întrevederii a fost făcută o previziune privind modalităţile practice de colaborare, stabilindu-se că aceasta se va axa în special pe filiera comisiilor permanente ale Parlamentului. Potrivit preşedintelui Parlamentului, domeniile de interes comun pe termen mediu şi lung ar fi implementarea programului legislativ, adoptat în octombrie 2005, şi susţinerea procesului de ajustare a legislaţiei naţionale. Pe termen scurt, această colaborare ar putea să se axeze acţiuni ce derivă din planul calendaristic de colaborare dintre Parlamentului R. Moldova şi Consiliul Europei, fără să se limiteze doar la această direcţie de activitate. „Orice proiect de interes public va face parte din acest parteneriat”, a subliniat Marian Lupu. Dialogul a fost foarte constructiv, s-au găsit tangenţe la toate capitolele care vizează acest proces, a mai spus spicherul. Directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroşie, a spus că această colaborare este importantă, pentru că fiecare ONG sau persoană fizică va putea contribui la îmbunătăţirea procesului legislativ. El a menţionat că societatea civilă este interesată, în primul rând, de protecţia drepturilor omului, libertatea de expresie, accesul la informaţie, egalitatea genurilor, etc. Teoretic, impedimentele în calea realizării mai eficiente a colaborării cu legislativul ar putea fi reticenţa unor parlamentari, a unor preşedinţi de comisie, mentalitatea specifică unor deputaţi, dar şi capacitatea financiară şi umană redusă a societăţii civile, a atenţionat Barbăroşie. Parlamentul a aprobat Concepţia privind colaborarea cu societatea civilă la 29 decembrie 2005.