Premierul la întoarcerea de la Moscova: Principalul rezultat este restabilirea dialogului

La întoarcerea din Federația Rusă, premierul Ion Chicu spune că principalul rezultat al vizitei este restabilirea, la nivel guvernamental, a dialogului normal, pragmatic și reciproc avantajos cu unul dintre principalii parteneri economici ai Republicii Moldova, transmite IPN:

Într-o conferință de presă, susținută miercuri seara, 20 noiembrie, premierul a declarat că a purtat discuții cu omologul său rus, Dmitri Medvedev. Potrivit lui, există oportunități mari de cooperare, nevalorificate până acum din cauza deficitului de comunicare. Oficialul susține că la Moscova a anunțat că reprezintă un guvern tehnocrat, care nu va face politică.

„Am primit asigurări că Guvernul Federației Ruse va sprijini eforturile noului Guvern pentru promovarea reformelor, inclusiv a celor economice. Federația Rusă este interesată și de progresul nostru pe reforma justiției. Or, în perioada următoare urmează a fi lansate proiecte investiționale private serioase în Republica Moldova și de funcționarea justiției depinde foarte mult dorința companiilor rusești de a investi la noi în țară”, a notat premierul.

În altă ordine de idei, premierul a declarat că s-a convenit în privința lansării acțiunilor preparatorii cu privire la implementarea inițiativei de distrugere a munițiilor depozitate pe teritoriul Republicii Moldova la depozitele din Cobasna. În acest sens, în perioada următoare urmează să fie oferite mai multe detalii din partea părții ruse cu privire la mecanismul respectiv, care, potrivit premierului, urmează a fi unul transparent pentru toți, inclusiv pentru toți partenerii strategici ai Republicii Moldova.

Ion Chicu l-a invitat pe omologul său rus să viziteze Moldova și această invitație a fost acceptată. Potrivit premierului, o dată exactă nu a fost fixată, însă aceasta va fi stabilită ulterior ca urmare a coordonării agendelor.