Curtea Constituțională, sesizată în cazul magazinelor duty-free

Deputații Tudor Deliu şi Lilian Carp au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită să fie analizată noua politică bugetar-fiscală propusă de Guvern, care prevede facilități fiscale și vamale pentru vânzările cu regim duty free, pe teritoriul țării sau la intrarea în țară. Solicitat de IPN, Lilian Carp a declarat că este vorba despre modificările la Codul Vamal și la Codul Fiscal prin care se permite ca în zona liberă să fie deschise atât benzinării, cât și restaurante și baruri.

Potrivit parlamentarului, sesizarea la Curte vine în condițiile în care Republica Moldova are anumite acorduri internaționale, dar și în Constituție sunt stipulate prevederi care nu permit activitatea entităților respective în această zonă, pe motiv că nu sunt achitate impozite în bugetul de stat.

Pe lângă efectuarea controlului constituționalității mai multor prevederi, autorii sesizării solicită, în cazul declarării neconstituționale a normelor contestate, dispunerea retroactivității efectelor hotărârii Curții Constituționale în aceasta speță.

În cadrul unor dezbateri la IPN, deputatul PLDM Grigore Cobzac a remarcat faptul că proiectul de lege cu magazinele duty-free la intrare a fost examinat în aceeași zi când în Parlament s-a propus includerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție. „Este foarte fariseic ca în aceeași zi când propui în Parlament să se includă sintagma de integrare europeană în Constituție, să vii și să propui un proiect de lege care vine să dezvolte alt proiect de lege cu magazinele duty-free la intrare. Este o schemă criminală făcută legală”, menționa parlamentarul.

Deputații din opoziție au declarat, cu diferite ocazii, că modificările legislative privind vânzările cu regim duty free servesc ca și mostră a promovării intereselor obscure ale guvernării actuale în detrimentul celor publice. Acestea au fost promovate fără avizul CNA și netransparent, iar prejudiciul provocat în timp bugetului de stat, urmare a unei „activități economice” în baza acestei legi, pe teritoriul a tuturor punctelor de control vamal, este comparabil cu furtul miliardului.

Ideea deschiderii unor benzinării duty-free la punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova a aparținut celui mai mare operator duty-free din Moldova, companiei „Dufremol”, patronată de familia primarului de Orhei, Ilan Șor. Opoziția privește aceasta posibilitate ca pe o favoare făcută de guvernare lui Ilan Şor, deținătorul magazinelor duty-free.

În autodenunțul din 2015 al lui Ilan Șor, în urma căruia fostul prim-ministru Vlad Filat a ajuns la închisoare, se menționa ca Șor i-ar fi propus mita ex-premierului inclusiv pentru niște modificări în legislație care i-ar permite denuțătorului să își lanseze afacerea cu petrol la frontiera, în regim preferențial, lucru care nu s-a mai întâmplat.