Ilan Șor urmează să fie citat de procurorii anticorupție

Primarul de Orhei, Ilan Șor, urmează să fie citat la Procuratura Anticorupție ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare, în care menționează că punea bani în plic, pentru ca fostul premier Vlad Filat să îi dea Maiei Sandu. Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihalceanu, a declarat că Ilan Șor urmează să fie citat la Procuratură în perioada imediat următoare.

În postarea sa, Ilan Șor a scris că Maia Sandu este un manager de nivel mediu al proiectului PLDM, pe care l-a finanțat. Acesta susține că știe cu cât o plătea Vlad Filat lunar, în plic, în calitate de supliment la salariu. Potrivit lui, el era cel care punea banii în plic, înainte ca plicul să ajungă la ea.

Ca urmare a acestei postări, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a venit cu o reacție în care menționează că Ilan Șor minte cu nerușinare. Politiciana spune că nu a luat niciodată bani nici în plic, nici altfel de la Șor, Filat și nimeni altcineva. „De ce vine cu acuzații false la adresa mea? Pentru că îi este frică. Trebuie să-i fie frică. Pentru furtul unui miliard de dolari termenul de prescripție nu expiră niciodată. Și nu există locuri pe pământ unde ar putea să se ascundă. Mai devreme sau mai târziu, el și ceilalți care se fac vinovați de furtul secolului vor fi trași la răspundere și vor înfunda pușcăria până la sfârșitul vieții. O să-l dau în judecată pentru defăimare”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.

Acum un an, Judecătoria municipiului Chișinău l-a condamnat pe fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Şor, la șapte ani și jumătate de închisoare, în penitenciar de tip semi-închis, pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, iar după o perioadă dosarul a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. Până la pronunțarea unei decizii definitive, Ilan Şor este pus în libertate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.