Primul președinte al Parlamentului s-a stins din viață

Primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu, s-a stins din viață joi, 7 decembrie, la vârsta de 85 de ani. Informația a fost confirmată pentru Ziarul Național de către rudele lui Alexandru Moșanu, transmite IPN.

Istoricul și politicianul Alexandru Moșanu suferea de o boală incurabilă și s-a stins în apartamentul său din cartierul Telecentru al capitalei. Anul trecut, dânsul a suportat o intervenție chirurgicală grea, care l-a slăbit.

Alexandru Moșanu s-a născut pe 19 iulie 1932 în comuna Braniște, județul Bălți, pe atunci parte a Regatului României, și a studiat la Facultatea de Istorie.

A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 și 1998 și a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada septembrie1990 –  februarie1993, fiind primul în această funcție.

Alexandru Moșanu este cel care a citit în Parlament proiectul Declarației de Independență pe 27 august 1991, care a fost votată în aceeași zi unanim de cei 278 de deputați prezenți în sală.

Într-un interviu pentru IPN, din 2011, Alexandru Moșanu susținea că orientarea pro-europeană a Republicii Moldova trebuie prevăzută de Constituţie pentru a garanta continuarea procesului de modernizare a ţării, iar conflictul transnistrean este cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.