Republicii Moldova i se solicită să rămână pe calea reformelor

Deputați ai legislativului de la Chișinău și deputați ai Parlamentului European au adoptat la Strasbourg, în cadrul Comitetului parlamentar de asociere, un set de recomandări prin care Republicii Moldova i se solicită să rămână pe calea reformelor, să lupte împotriva corupției și să evite polarizarea societății în timpul unui an electoral cheie, în 2018, transmite IPN.

Parlamentarii, membri ai Comitetului parlamentar de asociere, au cerut autorităților din Moldova și instituțiilor UE să coopereze și mai intens pentru a valorifica întregul potențial al Acordului de Asociere și al celui de liber schimb.

Reforma sistemului electoral a fost una dintre cele mai sensibile chestiuni din dezbatere, deputații europeni subliniind importanța asigurării imparțialității în definirea circumscripțiilor electorale cu mandat unic.

Parlamentarii au solicitat Adunării Parlamentare Euronest și Summit-ului Parteneriatului Estic să demonstreze ambiție și pragmatism față de așteptările legitime ale partenerilor estici, astfel încât să se ajungă la rezultate concrete pentru cetățenii acestor state, precum eliminarea taxelor de roaming, astfel încât cetățenii din Parteneriatul Estic să poată beneficia și de succesele UE.

Andi Cristea, copreședinte, a declarat că întâlnirile Comitetului parlamentar de asociere reprezintă un instrument-cheie pentru aprofundarea relațiilor UE-Republica Moldova. „Am adoptat un set de recomandări care reprezintă calea de urmat pe mai departe pentru a vedea Republica Moldova mai aproape de valorile UE”, a spus Andi Cristea, subliniind că Parlamentul European vrea să vadă Republica Moldova reușind în demersul de apropiere de valorile democrației de tip european, dincolo de discursurile înflăcărate, de moment, ale unor familii politice europene privind suspendarea finanțării europene pentru Chișinău.

Acesta a mai menționat că pentru a reuși sunt necesare reforme, iar pentru a implementa reforme este nevoie de stabilitate, voință politică și resurse. „Ascultând prezentările reprezentanților Comisiei Europene și SEAE, sunt optimist în ceea ce privește calendarul acordării primei tranșe din pachetul european de asistență macrofinanciară”, a menționat parlamentarul european.

Ședința Comitetului parlamentar de asociere UE - Republica Moldova (25-26) a fost prezidată de Andi Cristea, din partea Parlamentului European, și Iurie Leancă din partea legislativului de la Chișinău.