Igor Dodon: Vom insista pe trecerea la sistemul mixt, indiferent de recomandări

Președintele Igor Dodon declară că se va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția, însă se va insista pe trecerea la sistemul electoral mixt, transmite IPN.

Șeful statului a comunicat jurnaliștilor că a primit proiectul avizului Comisiei de la Veneția și este examinată fiecare recomandare. „Ceea ce poate fi luat în calcul va fi luat, dar noi vom insista pe votarea proiectului inițiat de Partidul Socialiștilor la propunerea președintelui țării și vom vota acest proiect. Va avea sau nu susținere în Parlament, o să vedem. Cel puțin fracțiunea socialiștilor, sunt ferm convins, va susține proiectul înaintat, cu unele modificări de îmbunătățire”, a spus președintele.

„Nimeni din exterior nu poate să ne indice nouă, unui stat suveran, ce să facem”, a mai spus președintele, subliniind că se va ține cont de interesul cetățeanului.

Agenția de știri Reuters a intrat în posesia unui document al Comisiei de la Veneția în care este criticat proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt invocându-se riscul ca deputații, aleși în circumscripții uninominale, să fie influențați de partide politice sau de mediul de afaceri.

  • igor dodon despre proiectul cu privire la sistemul mixt.mp3
  •     0