Andrei Năstase a fost ales preşedinte al Partidului Demnitate şi Adevăr

În urma congresului extraordinar, desfăşurat duminică, 13 decembrie, Partidul Forţa Poporului a fost redenumit în Partidul Politic Demnitate şi Adevăr, preşedintele căruia a fost ales liderul Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, transmite IPN.

„A fost edificată alternativa politică guvernării actuale pe o bază existentă, pe baza Partidului Forţa Poporului care este înregistrat deja, al cărui statut şi program politic în mare parte corespunde cu năzuinţele noastre”, a spus Andrei Năstase.

Preşedintelui PPDA, a spus că obiectivele imediate ale formaţiunii constau în implementarea revendicărilor populare votate în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

„Am declarat un sprijin iniţiativelor civice privind organizarea a referendumului republican constituţional cu privire la alegerea şi demiterea preşedintelui de către întreg poporul, precum şi cu privire la limitarea numărului de deputaţi şi imunităţii parlamentare. Vom face tot posibilul ca acest exerciţiu să se producă până la finalizarea mandatului actual de preşedinte, astfel încât viitorul preşedinte să fie al poporului, şi nu al celor care ajung în parlament, uneori din întâmplare”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit lui, în cadrul congresului extraordinar au fost luate primele hotărâri ale formaţiunii resetate. „S-au luat decizii cu privire la alegerea tuturor organelor de conducere, inclusiv a Consiliului Politic Naţional, a Comisiei de Cenzori şi a Comisiei de Onoare şi Arbitraj. S-a luat decizia de a opera unele modificări în actele statutare. A fost constituită o comisie care se va ocupa de ajustarea statului şi a programului partidului la noile realităţi”, a declarat preşedintele PPDA.

Andrei Năstase a mai spus în declaraţiile pentru presă că Platforma Civică Demnitate şi Adevăr rămâne una civică. „O parte din membrii Platformei DA au mers pe acest palier politic, au constituit această alternativă politică actualei guvernări şi întregii clasei politice. Noi toţi cei din Consiliul Marii Adunări Naţionale şi din Platforma Civică Demnitate şi Adevăr am fost mandataţi prin rezoluţia din 13 septembrie să edificăm această alternativă şi iată calea pe care am găsit-o noi şi sperăm că nu vom dezamăgi electoratul”, a declarat Andrei Năstase.

Fostul preşedinte al Partidului Forţa Poporului, Nicolae Chirtoacă, a renunţat la funcţia de conducător al formaţiunii.