28 aprilie este prima zi în care moldovenii vor circula fără vize în UE

Regulamentul privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova va fi semnat pe 3 aprilie de catre preşedintele Parlamentului European şi cel al Consiliului UE, urmând ca acesta să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 8 aprilie. Conform procedurii, decizia intră în vigoare la 20 de zile de la data publicării. În acest mod, europarlamentarul Monica Macovei constată că 28 aprilie este prima zi în care cetăţenii Republicii Moldova vor circula fără vize în Uniunea Europeană, transmite IPN.

„Această decizie este un vis împlinit pentru Republica Moldova, care le oferă astfel cetăţenilor ei dreptul la călătorii fără vize în state membre UE”, menţionează Monica Macovei, într-o declaraţie remisă presei. Eurodeputatul subliniază că, odată cu liberalizarea regimului de vize, cei care călătoresc în statele UE vor putea primi şi permise de muncă, dacă îşi găsesc un loc de muncă. De asemenea, rudele celor care muncesc în state UE îi vor putea vizita fără restricţia vizelor.

Fără viză cetăţenii Repulicii Moldova vor putea călători în 26 de state ale UE,  deocamdată nu şi în Marea Britanie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE