Peste 85 de km de drum vor fi reparate în Moldova datorită sprijinului BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a aprobat extinderea unui contract de finanțare, în valoare de 100 de milioane de euro. Banii sunt destinați pentru construcția și reparația a peste 85 de km de drum în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, transmite IPN.

Vicepremierul precizează că va fi reparat și modernizat sectorul de drum R14, Soroca către Arionesti, total 31 km. La fel va fi reabilitat și modernizat sectorul de drum R8.1, Arionești către Otaci, total 9,4 km. Lucrări de reabilitare și servicii aferente de supraveghere vor fi realizate pe traseul național R33 Hîncești-Lăpușna-M1, total 37,2 km. Va fi construit sectorul de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km.

Sumele alocate pentru fiecare drum în parte vor fi incluse în amendamentul la contractul de finanțare, care urmează a fi semnat.

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care deputații vor examina cererea este programată pentru ora 11:00, transmite IPN.

Conform legislației, Parlamentul acordă votul de încredere Guvernului cu votul majorității deputaților aleși. În baza votului de încredere acordat de Parlament, președintele Republicii Moldova numește Guvernul.

În Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan se vor regăsi zece miniștri din actualul executiv, iar patru portofolii revin unor membri noi ai cabinetului. Totodată, vicepremierii pentru reintegrare și pentru integrare europeană, Valeriu Chiveri și Cristina Gherasimov, își vor păstra funcțiile.

Pentru funcția de ministru al sănătății este desemnat Alexandru Gasnaș, consilier prezidențial. La șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare este propus Radu Musteața, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar pentru funcția de ministru al finanțelor este înaintată Victoria Belous, deputată PAS, care a mai deținut anterior același portofoliu. La conducerea Ministerului Culturii este propus Dan Suruceanu, actualul viceadministrator al complexului multimedia și sportiv Chișinău Arena.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Peste 85 de km de drum vor fi reparate în Moldova datorită sprijinului BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a aprobat extinderea unui contract de finanțare, în valoare de 100 de milioane de euro. Banii sunt destinați pentru construcția și reparația a peste 85 de km de drum în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, transmite IPN.

Vicepremierul precizează că va fi reparat și modernizat sectorul de drum R14, Soroca către Arionesti, total 31 km. La fel va fi reabilitat și modernizat sectorul de drum R8.1, Arionești către Otaci, total 9,4 km. Lucrări de reabilitare și servicii aferente de supraveghere vor fi realizate pe traseul național R33 Hîncești-Lăpușna-M1, total 37,2 km. Va fi construit sectorul de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km.

Sumele alocate pentru fiecare drum în parte vor fi incluse în amendamentul la contractul de finanțare, care urmează a fi semnat.

Uniunea Europeană a amendat platforma de comerț online AliExpress cu 550 de milioane de euro pentru încălcarea gravă a Regulamentului privind serviciile digitale. Decizia a fost luată deoarece platforma nu a luat suficiente măsuri pentru a preveni vânzarea de produse nesigure și contrafăcute, transmite IPN.

Amenda este cea mai recentă evoluție în cadrul procedurii oficiale deschise în 2024 privind o posibilă încălcare a Regulamentului UE privind serviciile digitale. Comisia Europeană a declarat că AliExpress nu a implementat un sistem eficient pentru identificarea și eliminarea produselor ilegale și că a subestimat resursele necesare pentru moderarea conținutului.

Potrivit executivului european, mecanismele de verificare a conformității produselor puteau fi ușor ocolite, comercianții rău intenționați clasificând în mod eronat produsele pentru a evita cerințele mai stricte. De asemenea, autoritățile europene susțin că platforma nu dispune de un număr suficient de angajați pentru verificarea produselor suspecte.

În același timp, Comisia Europeană a constatat că un număr mare de produse ilegale, inclusiv jucării nesigure și produse cosmetice periculoase, au continuat să fie comercializate prin intermediul AliExpress. În unele cazuri, acestea au rămas disponibile pe platformă timp de săptămâni după ce au fost semnalate. Totodată, Comisia a constatat că AliExpress nu a aplicat în mod corespunzător propria politică de sancționare și ar fi permis comercianților care vindeau produse ilegale să rămână activi chiar și după ce fuseseră penalizați.

Platforma AliExpress are acum timp până la 20 octombrie să prezinte un plan de acțiune care să arate cum va remedia problemele semnalate de Comisia Europeană. Ulterior, Comisia va decide, în termen de două luni de la primirea planului, dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

Sancțiunea vine după ce la începutul lunii iulie, UE a introdus o taxă de trei euro pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro provenite din afara blocului comunitar. Măsura ar putea afecta semnificativ modelul de afaceri al platformelor chineze de comerț online AliExpress, Temu și Shein.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025