Pentru reparaţia instituţiilor preuniversitare din capitală au fost alocate de 5 ori mai puţin bani decât necesarul

Comisia pentru buget, economie, finanţe şi patrimoniu public (CBFPP) din cadrul Consiliului municipal Chişinău, a respins, săptămâna curentă, cererea Direcţiei generale educaţie, ştiinţă, tineret şi sport (DGEŞTS), privind alocarea a 100 milioane de lei pentru efectuarea reparaţiilor capitale şi curente ale instituţiilor preuniversitare din municipiu. CBFPP a avizat doar proiectul de decizie privind acordarea, în aceste scopuri, a 22 milioane de lei, prevăzute anterior în bugetul local pentru anul curent. Directorul DGEŞTS, Alexandu Roman, a declarat pentru Info-Prim Neo că banii, care vor fi alocaţi de la bugetul municipal, sunt puţini pentru a depăşi problemele curente privind situaţia creată la capitolul reparaţii capitale. În ultimii ani, deşi în bugetul local erau prevăzute sume mari pentru efectuarea reparaţiilor, acestea ulterior nu erau aprobate de către Consiliul municipal Chişinău din lipsă de bani, a mai spus Roman. Preşedintele Comisiei pentru educaţie, protecţie socială şi ocrotire a sănătăţii, Vasile Parasca, a declarat, anterior, pentru Info-Prim Neo că 100 milioane de lei sunt necesari pentru a acoperi restanţele bugetului municipal, formate pe parcusul anilor trecuţi, astfel că în prezent conducerea instuituţilor preuniversitare se confruntă cu mari probleme la acest capitol. Parasca îşi exprimase speranţa că banii vor fi alocaţi în anul curent şi că firmele specializate vor putea fi antrenate în reparaţiile capitale ale instituţiilor de învăţământ, imediat după terminarea anului şcolar.