Pe 1 martie se anunță protest în centrul capitalei

Valentin Eșanu, om cu afaceri în domeniul metalelor, anunță că pe 1 martie, în centrul capitalei, va organiza o acțiune de protest la care se va cere demisia Guvernului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit lui, oamenii nu mai cred în actualii guvernanți, „care își bat joc de popor”.  

Într-o conferință de presă la IPN, Valentin Eșanu a spus că în Parlament a fost votată o declarație cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului. În opinia sa, în prezent se mai menține acest caracter captiv. „Am ajuns la așa condiții că statul nu ne poate face regulă în țara noastră și nu ne poate apăra drepturile. Suntem nevoiți să ne apărăm drepturile noastre singuri. Vrem să ne mobilizăm din toate raioanele Republicii Moldova, să ieșim masiv – profesori studenți, oricine”, a notat Valentin Eșanu.

Potrivit lui, la acțiunea de protest sunt bineveniți toți, însă fără mesaje geopolitice. „Haideți să ne mobilizăm cu toții, pentru că mâine va fi târziu. Toate schemele lui Plahotniuc sunt deja în Partidul Socialiștilor. Dacă nu oprim acum și dăm voie să prindă rădăcini, va fi foarte greu de tăiat aceste rădăcini, ca și la Plahotniuc. Eu personal nu cedez și nu stau în genunchi în fața lui Dodon și a guvernării”, a declarat Valentin Eșanu.

Omul de afaceri a spus că va fi constituit un grup de inițiativă, iar cei care doresc să facă parte din el pot veni astăzi, 21 februarie, la ora 17.00, la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Aspectele organizatorice vor fi discutate sâmbătă și duminică, în același loc.

Omul de afacere a menționat că acțiunea de protest urmează să aibă loc pe 1 martie, la ora 12.00, însă în declarația prealabilă la Primărie au mai fost indicate: scuarul Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” și în faţa Parlamentului. Valentin Eșanu spune că protestul nu poate fi organizat în PMAN pentru că PSRM a depus declarații prealabile prin care a rezervat Piaţa în zilele de vineri, sâmbătă și duminică până în anul 2025.

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele investigate. Totodată, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe 382 de bunuri în valoare de peste 236 de milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit datelor din raportul de activitate prezentat în cadrul ședinței Colegiului CNA, în această perioadă au mai fost documentate 447 de infracțiuni de corupție, iar 500 de persoane au fost recunoscute ca suspecte.

Pe componenta de recuperare a activelor provenite din infracțiuni, instanțele au confirmat sechestre aplicate anterior asupra unor bunuri în valoare de peste 221 de milioane de lei. Totodată, ARBI a emis 15 ordine de înghețare a bunurilor, cu o valoare totală de peste 22,7 milioane de lei.

CNA a raportat și activitățile desfășurate în domeniul prevenirii corupției. În primele șase luni ale anului, instituția a examinat 616 proiecte de acte normative, dintre care 538 au fost supuse expertizei anticorupție pentru identificarea riscurilor care ar putea favoriza actele de corupție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Pe 1 martie se anunță protest în centrul capitalei

Valentin Eșanu, om cu afaceri în domeniul metalelor, anunță că pe 1 martie, în centrul capitalei, va organiza o acțiune de protest la care se va cere demisia Guvernului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit lui, oamenii nu mai cred în actualii guvernanți, „care își bat joc de popor”.  

Într-o conferință de presă la IPN, Valentin Eșanu a spus că în Parlament a fost votată o declarație cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului. În opinia sa, în prezent se mai menține acest caracter captiv. „Am ajuns la așa condiții că statul nu ne poate face regulă în țara noastră și nu ne poate apăra drepturile. Suntem nevoiți să ne apărăm drepturile noastre singuri. Vrem să ne mobilizăm din toate raioanele Republicii Moldova, să ieșim masiv – profesori studenți, oricine”, a notat Valentin Eșanu.

Potrivit lui, la acțiunea de protest sunt bineveniți toți, însă fără mesaje geopolitice. „Haideți să ne mobilizăm cu toții, pentru că mâine va fi târziu. Toate schemele lui Plahotniuc sunt deja în Partidul Socialiștilor. Dacă nu oprim acum și dăm voie să prindă rădăcini, va fi foarte greu de tăiat aceste rădăcini, ca și la Plahotniuc. Eu personal nu cedez și nu stau în genunchi în fața lui Dodon și a guvernării”, a declarat Valentin Eșanu.

Omul de afaceri a spus că va fi constituit un grup de inițiativă, iar cei care doresc să facă parte din el pot veni astăzi, 21 februarie, la ora 17.00, la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Aspectele organizatorice vor fi discutate sâmbătă și duminică, în același loc.

Omul de afacere a menționat că acțiunea de protest urmează să aibă loc pe 1 martie, la ora 12.00, însă în declarația prealabilă la Primărie au mai fost indicate: scuarul Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” și în faţa Parlamentului. Valentin Eșanu spune că protestul nu poate fi organizat în PMAN pentru că PSRM a depus declarații prealabile prin care a rezervat Piaţa în zilele de vineri, sâmbătă și duminică până în anul 2025.

Premierul desemnat Vasile Tofan și-a prezentat programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, în ajunul ședinței Parlamentului în care va solicita votul de încredere pentru noul executiv. Documentul, cu un volum de 147 de pagini, pune accent pe relansarea economiei, eficientizarea administrației publice și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Vasile Tofan susține că noul Guvern își propune să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile statului prin echitate, transparență și utilizarea responsabilă a banului public, astfel încât economiile realizate să fie transformate în investiții și servicii publice mai bune.

Un obiectiv al programului este accelerarea integrării europene. „Să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană – șansa istorică a generației noastre”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit documentului, Guvernul își propune relansarea creșterii economice prin stimularea investițiilor, susținerea mediului de afaceri și creșterea productivității. Programul prevede, de asemenea, digitalizarea economiei, dezvoltarea inteligenței artificiale, modernizarea serviciilor publice și reducerea birocrației.

Executivul își asumă reforma administrației publice, cu obiectivul de a construi un stat mai eficient, digital și responsabil. Printre priorități sunt utilizarea eficientă a banilor publici, simplificarea relației dintre cetățeni și instituții și îmbunătățirea serviciilor oferite populației.

În domeniul securității și justiției, programul prevede consolidarea instituțiilor de drept, combaterea corupției și a criminalității organizate, precum și dezvoltarea capacităților de gestionare a situațiilor de criză. Documentul include și măsuri pentru creșterea calității vieții, prin investiții în sănătate, educație, protecție socială și dezvoltarea comunităților.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025