Oleg Tofilat: Prețul biletelor la călătoria cu trenul s-ar putea majora, însă neesențial

Prețul biletelor la călătoria cu trenul s-ar putea majora, însă neesențial. O spune șeful Căii Ferate a Moldovei, Oleg Tofilat. Directorul CFM menționează că transportul de pasageri nu este componentă care asigură funcționalitatea Căii Ferate, iar din acest motiv conducerea instituției nu mizează foarte mult de majorarea costului biletelor. Oleg Tofilat spune că, în prezent, se pune accent pe majorarea fluxurilor de transport de mărfuri, notează IPN.

Potrivit directorului CFM, majorarea costului biletelor la călătoria cu trenul nu este o prioritate acum. Oleg Tofilat spune că eforturile conducerii întreprinderii se axează pe popularizarea acestui mijloc de transport în rândul cetățenilor și pe majorarea capacităților de transport de mărfuri, proces care aduce CFM venituri mult mai mari decât transportul de pasageri.

„Posibil că vom veni cu ajustări la costul biletelor, dar nu va fi ceva spectaculos. Pentru că, în prezent, suntem interesați de mărirea numărului de pasageri, numărului de bilete vândute, decât de a modifica prețul. Transportul de călători constituie 1% din veniturile Căii Ferate. Modificarea prețului biletelor este un proces anevoios, iar efectul este minim. Costul biletelor contează foarte puțin în economia Căii Ferate. Trebuie să ne concentrăm pe mărirea fluxului transportului de marfă, extinderea coridoarelor de tranzit, priorități care aduc sute de milioane de lei pe an”, a spus Oleg Tofilat în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.

De asemenea, directorul întreprinderii dă asigurări că toate restanțele salariale au fost achitate. Performanța a fost posibilă grație majorării volumelor mărfurilor transportate pe calea ferată. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, războiul din Ucraina și blocarea porturilor ucrainene a reorientat transportul de mărfuri pe trasee terestre, iar în Republica Moldova transportul feroviar de mărfuri a crescut cu 89% în primul trimestru al anului.

Nu există nicio restanță salarială în ceea ce privește angajații. În prezent, încasările noastre sunt de 4 ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Noi am sporit volumele de lucru impresionant și la fel au crescut și încasările. În mare parte banii au venit din operațiunile noastre de a transporta marfa, pur și simplu am mărit volumele la maxim. Volumele de transportare au fost peste recordurile istorice”, a mai spus directorul CFM.

Anterior, Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei a anunțat că din luna iulie 2022, este planificată o majorare considerabilă a salariilor, aproximativ cu 70%, pentru toți colaboratorii CFM.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Oleg Tofilat: Prețul biletelor la călătoria cu trenul s-ar putea majora, însă neesențial

Prețul biletelor la călătoria cu trenul s-ar putea majora, însă neesențial. O spune șeful Căii Ferate a Moldovei, Oleg Tofilat. Directorul CFM menționează că transportul de pasageri nu este componentă care asigură funcționalitatea Căii Ferate, iar din acest motiv conducerea instituției nu mizează foarte mult de majorarea costului biletelor. Oleg Tofilat spune că, în prezent, se pune accent pe majorarea fluxurilor de transport de mărfuri, notează IPN.

Potrivit directorului CFM, majorarea costului biletelor la călătoria cu trenul nu este o prioritate acum. Oleg Tofilat spune că eforturile conducerii întreprinderii se axează pe popularizarea acestui mijloc de transport în rândul cetățenilor și pe majorarea capacităților de transport de mărfuri, proces care aduce CFM venituri mult mai mari decât transportul de pasageri.

„Posibil că vom veni cu ajustări la costul biletelor, dar nu va fi ceva spectaculos. Pentru că, în prezent, suntem interesați de mărirea numărului de pasageri, numărului de bilete vândute, decât de a modifica prețul. Transportul de călători constituie 1% din veniturile Căii Ferate. Modificarea prețului biletelor este un proces anevoios, iar efectul este minim. Costul biletelor contează foarte puțin în economia Căii Ferate. Trebuie să ne concentrăm pe mărirea fluxului transportului de marfă, extinderea coridoarelor de tranzit, priorități care aduc sute de milioane de lei pe an”, a spus Oleg Tofilat în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.

De asemenea, directorul întreprinderii dă asigurări că toate restanțele salariale au fost achitate. Performanța a fost posibilă grație majorării volumelor mărfurilor transportate pe calea ferată. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, războiul din Ucraina și blocarea porturilor ucrainene a reorientat transportul de mărfuri pe trasee terestre, iar în Republica Moldova transportul feroviar de mărfuri a crescut cu 89% în primul trimestru al anului.

Nu există nicio restanță salarială în ceea ce privește angajații. În prezent, încasările noastre sunt de 4 ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Noi am sporit volumele de lucru impresionant și la fel au crescut și încasările. În mare parte banii au venit din operațiunile noastre de a transporta marfa, pur și simplu am mărit volumele la maxim. Volumele de transportare au fost peste recordurile istorice”, a mai spus directorul CFM.

Anterior, Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei a anunțat că din luna iulie 2022, este planificată o majorare considerabilă a salariilor, aproximativ cu 70%, pentru toți colaboratorii CFM.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025