O femeie a fost rănită într-o deflagrație produsă la Cojușna

O femeie de 37 de ani a ajuns la spital după o deflagrație în gospodăria sa. Potrivit informațiilor preliminare, explozia a avut loc din cauza unui cazan de încălzire alimentat cu lemne și cărbuni. Cazul a avut loc în localitatea Cojușna din raionul Strășeni.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, deflagrația s-a produs după ce femeia a decis să conecteze cazanul, care pe parcursul perioadei calde a anului nu a fost folosit.

Contactat de IPN, primarul localității, Igor Crăciun, a declarat că este în concediu, iar Tatiana Boaghie, viceprimar, a spus că nu a fost informată despre acest caz și nu cunoaște detalii.

Salvatorii atenționează oamenii, înainte de începerea sezonului rece, să contracteze persoane autorizate pentru verificarea și, după caz, reparația instalațiilor de încălzit.

Actualizare /10:34/ Purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a declarat pentru IPN că pacienta a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului. În mod de urgență, a fost operată. Pacienta se afla în stare gravă, dar stabilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE