Moldovagaz planifică extinderea rețelei de stații de alimentare cu gaze naturale comprimate

Moldovagaz își va extinde rețeaua stațiilor de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC), dar și va lansa construcția unor stații pilot de acest gen pentru parcul de autobuze și autospeciale din municipiul Chișinău. La o înțelegere în acest sens a ajuns președintele întreprinderii, Vadim Ceban, și primarul general Ion Ceban, care au avut o întrevedere, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Moldovagaz, înainte de începerea lucrărilor, urmează să fie elaborat un studiu de fezabilitate. Compania fiică a Moldovagaz, Transautogaz, va cofinanța costurile pentru elaborarea studiului și va finanța lucrările de proiectare și construcție a stațiilor respective pe teritoriul Parcului Urban de Autobuze, din strada Sarmizegetusa, și în apropiere de Gara Auto Sud-Vest.

„Un program de dezvoltare a parcului auto municipal bazat pe utilizarea gazelor naturale va contribui la reducerea semnificativă a emisiilor și va servi un bun exemplu de combinare a beneficiilor economice și preocupărilor față de mediul înconjurător”, a declarat Vadim Ceban.

Moldovagaz  precizează în comunicat că gazele naturale sunt un combustibil ecologic, iar utilizarea lor contribuie la protecția mediului. Arderea GNC în motoare emite cu până la 30% mai puțin dioxid de carbon în cazul autoutilitarelor mici și cu până la 20% mai puțin în cazul autobuzelor și autocamioanelor, comparativ cu motoarele cu combustibili clasici.

60% din carburanții consumați în Republica Moldova îi revine motorinei, 26% – benzinei, iar gazului petrolier lichefiat (GPL) și gazului natural comprimat (GNC) au câte 11% și, respectiv, 3%. Transautogaz dispune de 12 stații de alimentare cu GNC pe teritoriul țării, cinci dintre acestea sunt în municipiul Chișinău și alimentează zilnic peste cinci mii de autovehicule cu gaze naturale comprimate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE