Misiunea OSCE a lansat o reţea de observare a proceselor de judecată

Misiunea OSCE în Republica Moldova a lansat, marţi, 21 martie, o reţea de observare a proceselor de judecată, care este menită să sporească încrederea cetăţenilor în sistemul judiciar şi să stimuleze cunoaşterea procedurilor de judecată de către societatea civilă. Astfel, 30 de studenţi la facultăţi de juridică, jurişti începători şi reprezentanţi ai ONG-urilor au primit în seara zilei de ieri certificatele de observatori în cadrul proceselor de judecată. Şeful misiunii OSCE în Moldova, William Hill, a declarat, citat de Info-Prim Neo, că acest proiect va ajuta la aplicarea noilor standarde în anul viitor, la implementarea noii legislaţii în instanţele naţionale, şi, astfel, se va dezvolta parteneriatul între Guvern şi societatea civilă. El a precizat că populaţia va cunoaşte mai bine cum lucrează justiţia în Moldova. Referindu-se la sistemul judiciar din Moldova, Hill a subliniat că s-au mişcat lucrurile, dar mai trebuie de făcut multe. Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Raisa Botezatu, a subliniat că observatorii trebuie să fie pregătiţi, să cunoască profund prevederile procedurale, să vegheze dacă aceste prevederi sunt respectate în cadrul procesului de judecată de toţi actorii, şi, nu în ultimul rând, de a fi obiectivi şi imparţiali. Ea a mai spus că realizarea proiectului va aduce beneficii societăţii, părţilor şi instanţelor deoarece se vor scoate la iveală probleme care împiedică la asigurarea principiului publicităţii în şedinţele de judecată. Monitorizarea este programată să se înceapă în aprilie 2006 şi să dureze pînă în aprilie 2007. Membrii acestei reţele vor observa aplicarea protecţiei legale substanţiale în domeniile traficului cu fiinţe umane, violenţă domestică, crime împotriva administrării justiţiei şi corupţie. Programul de observare a proceselor de judecată a fost lansat în parteneriat cu Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), Asociaţia Americană de Avocaţi (ABA/CEELI), Institutul Reformelor Penale, Consiliul Suprem al Magistraturii şi Oficiul Procurorului General.
  • 22[1].03.06._observarea_proceselor_de_judecata._hill_despre_proiect.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE