Miere de albine în centrul capitalei, direct de la producător

Ediția a cincisprezecea a Târgului Mierii este organizată în perioada 16-19 august, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. În prima zi a târgului, aproape 20 de apicultori, din diferite raioane, și-au expus produsele apicole, transmite IPN.

Sergiu Timciuc, apicultor din Vadul lui Vodă spune că recolta din acest an este comparabilă cu cea din anul trecut, poate chiar mai bună. Ploile cu grindină nu i-a afectat îndeletnicirea, precum s-a întâmplat în cazul altor apicultori. Un kilogram de miere de albine îl vinde la prețul care a fost și anul trecut. „Dacă ridicăm prețurile, nu o să avem ce face cu marfa, care trebuie vândută. Dar angro să o dăm colectorilor nu este convenabil. Avem cheltuieli de transport, muncitori, materiale și alte necesități”, a spus apicultorul.

Valentina Cebotari, apicultor în cadrul Asociației producătorilor, procesatorilor și a exportatorilor de miere, spune că participă la târg pentru a promova produsele apicole, pentru că e timpul când populația se asigură cu rezerve de miere pentru iarnă. Totodată, ea spune că în Republica Moldova, pe cap de locuitor, consumul de miere de albine este cel mai mic, comparativ cu alte state din UE sau chiar CSI, de aceea vine să îndemne consumatorul să ia miere naturală direct de la producător.

Ion Toma este din Chișinău, însă are prisacă în Călărași. Apicultorul menționează că a venit la târg cu șase feluri de miere de albine: de tei, salcâm, bostan, polifloră, mană și rapiță. Roada nu este rea, spune Ion Toma, dar problema este că agricultorii prelucrează câmpurile cu diferite substanțe chimice și pier albinele, atunci când ies la cules polen. Deși prețurile au rămas la nivel anului trecut, totuși, mierea nu se întreabă. „Cumpărătorii sunt aceeași care au fost de mai mulți ani. Problema este că mierea este mai multă și nu avem cui o vinde”, a spus Ion Toma.

Președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, Ion Maxim, a declarat anterior pentru IPN că în acest an cantitatea estimată de miere de albine este de peste șase mii de tone. Mierea de salcâm, una dintre cele mai solicitate de piață, a fost colectată în cantități mai mici față de anul trecut. Vremea rece și ploioasă a fost de vină. Angro, mierea de albine se vinde cu până la 80 de lei kilogramul, dacă conținutul de polen atinge 20% și cu 60-65 de lei kilogramul, dacă este mai săracă în polen. În particular, un kilogram de miere de tei costă în acest an, angro, de la 45 la 55 de lei. Iar, un kilogram de miere polifloră se vinde cu 35-40 de lei. La piață, mierea de salcâm se vinde cu 100-120 de lei/kg, cea de tei cu 80-100 de lei/kg, iar mierea polifloră 50-70 de lei/kg.

În Republica Moldova activează peste șapte mii de apicultori. Anul trecut, au fost exportate peste patru mii de tone de miere.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Miere de albine în centrul capitalei, direct de la producător

Ediția a cincisprezecea a Târgului Mierii este organizată în perioada 16-19 august, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. În prima zi a târgului, aproape 20 de apicultori, din diferite raioane, și-au expus produsele apicole, transmite IPN.

Sergiu Timciuc, apicultor din Vadul lui Vodă spune că recolta din acest an este comparabilă cu cea din anul trecut, poate chiar mai bună. Ploile cu grindină nu i-a afectat îndeletnicirea, precum s-a întâmplat în cazul altor apicultori. Un kilogram de miere de albine îl vinde la prețul care a fost și anul trecut. „Dacă ridicăm prețurile, nu o să avem ce face cu marfa, care trebuie vândută. Dar angro să o dăm colectorilor nu este convenabil. Avem cheltuieli de transport, muncitori, materiale și alte necesități”, a spus apicultorul.

Valentina Cebotari, apicultor în cadrul Asociației producătorilor, procesatorilor și a exportatorilor de miere, spune că participă la târg pentru a promova produsele apicole, pentru că e timpul când populația se asigură cu rezerve de miere pentru iarnă. Totodată, ea spune că în Republica Moldova, pe cap de locuitor, consumul de miere de albine este cel mai mic, comparativ cu alte state din UE sau chiar CSI, de aceea vine să îndemne consumatorul să ia miere naturală direct de la producător.

Ion Toma este din Chișinău, însă are prisacă în Călărași. Apicultorul menționează că a venit la târg cu șase feluri de miere de albine: de tei, salcâm, bostan, polifloră, mană și rapiță. Roada nu este rea, spune Ion Toma, dar problema este că agricultorii prelucrează câmpurile cu diferite substanțe chimice și pier albinele, atunci când ies la cules polen. Deși prețurile au rămas la nivel anului trecut, totuși, mierea nu se întreabă. „Cumpărătorii sunt aceeași care au fost de mai mulți ani. Problema este că mierea este mai multă și nu avem cui o vinde”, a spus Ion Toma.

Președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, Ion Maxim, a declarat anterior pentru IPN că în acest an cantitatea estimată de miere de albine este de peste șase mii de tone. Mierea de salcâm, una dintre cele mai solicitate de piață, a fost colectată în cantități mai mici față de anul trecut. Vremea rece și ploioasă a fost de vină. Angro, mierea de albine se vinde cu până la 80 de lei kilogramul, dacă conținutul de polen atinge 20% și cu 60-65 de lei kilogramul, dacă este mai săracă în polen. În particular, un kilogram de miere de tei costă în acest an, angro, de la 45 la 55 de lei. Iar, un kilogram de miere polifloră se vinde cu 35-40 de lei. La piață, mierea de salcâm se vinde cu 100-120 de lei/kg, cea de tei cu 80-100 de lei/kg, iar mierea polifloră 50-70 de lei/kg.

În Republica Moldova activează peste șapte mii de apicultori. Anul trecut, au fost exportate peste patru mii de tone de miere.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025