Maltratare electorală

Maltratare electorală


Comunicat de presă AMN

Organizaţia teritorială Ungheni a Partidului Politic Alianţa Moldova Noastră a informat conducerea centrală şi a cerut conducerii să ia public atitudine faţă de maltratarea unui cetăţean din oraşul Ungheni de către paza de corp a ex-preşedintelui Vladimir Voronin.

Potrivit martorilor, ieri, 21 octombrie, în cadrul unei întîlniri electorale cu Vladimir Voronin, desfăşurată la Casa de cultură din Ungheni, s-a produs un incident şocant. Locuitorul oraşului Ungheni, Anton Cotici, a vrut să-i adreseze o întrebare lui Voronin, dar a fost luat imediat pe sus de bodyguarzii acestuia şi scos afară, după care a fost bătut cu bestialitate.

Ion Harea, Preşedintele raionului Ungheni, a confirmat producerea incidentului  respectiv, menţionînd că  “comportamentul de ieri al comuniştilor  confirmă  faptul că PCRM  şi-a epuizat capacităţile de dialog civilizat cu cetăţenii şi recurg la metode  care îi caracterizează în cel mai reuşit mod, adică intimidare, agresiune, răzbunare contra tuturor cetăţenilor care au alte opinii decât ei.”

Conducerea Partidului Alianţa Moldova Noastră socilită ca, în situaţia în care Voronin  nu-şi poate stăpîni  paza de corp sau, şi mai grav, le dă indicaţii să se răfuiască cu cetăţenii incomozi, acesta să fie  lipsit de pază cel puţin pe perioada alegerilor electorale. O altă soluţie ar fi ca Ministerul Afacerilor Interne să organizeze un grup operativ care ar avea sarcina de a apăra cetăţenii ţării de echipa agresivă ex-preşedintelui Voronin.

Conducerea  AMN  constată  în acest context şi caracterul extrem de  agresiv al spoturilor electorale ale PCRM,  ceea ce-i îi imprimă  campaniei în totalitate  ură, vrajbă şi dorinţă de răzbunare. Bestialitatea cu care PCRM substituie dialogul civilizat cu astfel de metode primitive arată modul în care se va comporta această formaţiune în cazul nefericit că ar ajunge la putere. Acesta este de fapt şi marele pericol care ameninţă intreaga societate moldovenească, adică reinstaurarea unei stări de instabilitate şi profundă divizare aşa cum a fost cazul când comuniştii au fost la putere.

Unul din scopurile principale ale AMN in această campanie electorală este de a lupta împotriva revenirii comuniştilor la putere.

Centrul de presă al PP Alianţa Moldova Noastră