Maia Sandu: Dacă erau alegeri libere și corecte, situația din Parlament ar fi fost cu totul alta

Dacă alegerile parlamentare de duminică se desfășurau liber și corect, atunci situația în următorul legislativ arăta cu totul altfel. Declarația aparține copreședintei blocului electoral ACUM DA PAS, Maia Sandu. Potrivit ei, blocul ACUM a fost „furat” de voturi atât în ziua alegerilor, cât și înainte de campania electorală în sine – prin toate denigrările și falsurile lansate la adresa lui, transmite IPN.

„Oamenii au fost forțați să ia decizii despre vot în baza falsurilor sau în baza pomenilor electorale”, a menționat politiciana la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Totodată, Maia Sandu susține că blocul ACUM DA PAS nu va face coaliție în viitorul Parlament nici cu Partidul Democrat, nici cu Partidul Socialiștilor. Potrivit ei, blocul nu poate să-și schimbe retorica pe care a avut-o în campania electorală când a declarat ferm că nu va face alianță cu niciuna dintre cele două formațiuni. În plus, a semnat și un angajament în acest sens.

„Noi venim cu niște legi care să elibereze instituțiile statului din captivitate, legi care sunt pentru cetățeni. Și dacă mai sunt și alți oameni cu cât de puțină responsabilitate în Parlament, aceste legi o să treacă, dacă nu sunt, asta e”, spune copreședinta blocului.

În viitorul Parlament, Maia Sandu spune că va înainta inclusiv proiecte privind declararea situației excepționale în sistemul organelor de drept prin care se va recunoaște captivitatea judecătorilor și procurorilor, a tuturor organelor de drept și necesitatea eliberării tuturor acestor instituții prin măsuri extraordinare.

Rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare, desfășurate în data de 24 februarie 2019, după prelucrarea a 100% din procesele-verbale, arată că Partidul Socialiștilor a obținut 35 de mandate de deputat, Partidul Democrat – 30, blocul electoral ACUM – 26 de mandate, iar Partidul „Șor” – 7. Totodată, în Parlament au acces trei candidați independenți.