Ion Chicu: Vrem să restabilim dialogul cu toți partenerii externi

Guvernul promovează politică externă echilibrată și acest fapt înseamnă că va fi continuată direcția de integrare europeană. Totodată, există dorința de restabilire a dialogului cu toți partenerii externi, inclusiv Federația Rusă și alte state CSI. Declarația aparține premierului Ion Chicu. În cadrul unui interviu video la IPN, premierul a menționat că și relațiile cu vecinii sunt absolut importante pentru orice țară, cu atât mai mult pentru Republica Moldova, care are doar doi vecini.

„Noi am elaborat planul de acțiuni al Guvernului, care are mai mult de o mie de acțiuni și o să vedeți că compartimentele principale țin de agenda integrării europene și reforma justiției. Vinerea trecută am avut o reuniune cu toți ambasadorii acreditați la Chișinău, unde am prezentat acest plan de acțiuni și într-adevăr s-au convins că acțiunile noastre pe dimensiunea integrării europene sunt partea principală a acestui program. Și avem tot suportul din partea lor”, a notat șeful executivului. Premierul spune că, acolo unde există interese economice, va merge pentru discuții. Și această poziție, potrivit lui Ion Chicu, este salutată și de europeni, și de americani și nimeni nu vede o contradicție, iar speculațiile la acest capitol se fac mai mult pe intern.  

Potrivit premierului, în ceea e ține de relațiile cu Ucraina, au avut loc deja două întrevederi cu premierul ucrainean, Oleksiy Honcharuk, la Londra și la Kiev. O fost discutată lista de subiecte pe care trebuie identificate soluții. Unele probleme se trag încă din anii 90. Pe partea patrimoniului, situația ecologică a râului Nistru și nodul hidroenergetic de pe Nistru, urmează să se discute la ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene, care va avea loc în martie la Chișinău. Tot atunci este planificată și vizita premierului ucrainean în Moldova.

Premierul a menționat și dialogul bun cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, inclusiv pe dimensiunea mediului de afaceri. „Tot timpul am exprimat gratitudine Guvernului, poporului român pentru suportul pe care îl primim, inclusiv pe dimensiunea reparației grădinițelor. Noi avem marea majoritate a satelor în care grădinițele sunt reparate din fonduri românești. Aceasta foarte mult înseamnă pentru educație”, a notat prim-ministrul. „Cu România vom avea un dialog prietenesc, strategic, așa cum le stă bine la două state vecine, dar care au niște relații extrem de bune, importante și speciale”, a mai spus șeful executivului.

În ceea ce ține de cooperarea în cadrul GUAM, din care fac parte și Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, premierul a declarat că recent au avut loc discuții la Kiev, unde s-a desfășurat ședința plenară a șefilor guvernelor statelor membre. Părțile au discutat despre consolidarea bazei economice prin constituirea unei zone libere de comerț și a unui coridor comun de transport, care să facă legătura cu piețele asiatice. În opinia lui Ion Chicu, aspectul economic pe această platformă a ieșit cumva în evidență, însă persistă și aspectul politic, inclusiv în condițiile în care toate aceste țări au o problemă similară legată de regiunile separatiste. Cele patru state au convenit că vor avea o poziție comună pe diferite platforme internaționale și că se vor consulta referitor la soluții.

Interviul „Viziunea prim-ministrul Ion Chicu asupra stării de lucruri în societatea moldovenească la intersecția anilor” este parte a ciclului „Răscrucea de ani prin prisma idealului de a trăi bine acasă”, la care au acceptat invitația președintele Igor Dodon, precum și liderii principalelor partide parlamentare Andrei Năstase, Pavel Filip și Maia Sandu.

Vezi și:
Ion Chicu vrea să vadă presa din Republica Moldova liberă și obiectivă
Cu o probabilitate de 95%, gazele naturale vor veni pe traseul tradițional, premier
Ion Chicu: Anul 2020 va fi un an al investițiilor
Premier: Obiectivul este de a păstra relațiile cu FMI, dar nu cu orice preț
Componența CSM va fi modificată numai după avizul Comisiei de la Veneția, Ion Chicu
Ion Chicu: De cele mai multe ori schemele vizează administrarea patrimoniului de stat
Bugetul de stat pentru anul 2020 este produsul muncii a trei guverne, premier
Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
  • Ion Chicu despre relatiile externe
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.