Interdicție de călătorie în Italia pentru cetățenii moldoveni

Autoritățile din Italia au instituit restricții de călătorie pentru cetățenii din 13 state, printre care și Republica Moldova. Conform unui ordin al ministrului italian al sănătății, este interzisă intrarea și tranzitul prin Italia pentru persoanele care s-au aflat sau au trecut, în ultimele 14 zile, prin cele 13 țări, transmite IPN.

Este vorba de Republica Moldova, Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru și Republica Dominicană. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecție a sănătății, zborurile directe și indirecte către și dinspre țările indicate sunt suspendate.

„În lume, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem anula sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. Acesta este motivul pentru care am ales linia de maximă prudență”, a declarat ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, citat într-un comunicat de presă al instituției.

Până pe 10 iulie, în lume s-au înregistrat peste 12,3 milioane de cazuri de infectări cu noul coronavirus și peste 557,5 mii de decese asociate COVID-19. În Italia au fost raportate peste 242,3 de mii de cazuri de îmbolnăvire și 34,9 mii de decese.

În Republica Moldova, până în prezent, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 18,6 mii de cazuri. Totodată, sunt raportate 624 de decese.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE