Formula „mai mult pentru mai mult” reprezintă în continuare o provocare, analist IDIS

Zece ani de implementare a Parteneriatului Estic reprezintă un prilej de regândire și dinamizare a PaE. De asemenea, este un prilej de a defini viitorul proiectului printr-un demers incluziv și fezabil, susține analistul IDIS „Viitorul”, Edurad Țugui. Potrivit expertului, în continuare sunt necesare reforme care să consolideze democrația și statul de drept în cele șase state ex-sovietice. Formula „mai mult pentru mai mult” reprezintă în continuare o provocare, mai ales pentru cele trei state care implementează Acorduri de Asociere și au declarată prioritară aderarea la Uniunea Europeană, transmite IPN.

În Buletinul informativ, Edurad Țugui menționează că pe 7 mai 2009 era lansat oficial Parteneriatul Estic, în cadrul primului summit la nivel înalt de la Praga, proiect instituit ca dimensiune estică a Politicii Europene de Vecinătate. Comunicarea Comisiei Europene din decembrie 2008 Parteneriatul Estic, care a stat la baza noului proiect, pornea de la premisa că „Uniunea Europeană are un interes vital în asigurarea stabilității, îmbunătățirii guvernanței și dezvoltării economice la frontierele sale răsăritene”, iar PaE trebuie să consolideze în continuare relațiile dintre UE și vecinii săi estici.

Obiectivele globale ale Parteneriatului Estic sunt asocierea politică și integrarea economică dintre Uniunea Europeană și șase state ex-sovietice din Europa de Est și Caucazul de Sud (Belarus, Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan și Georgia,) prin stabilirea de noi angajamente bilaterale și a unui nou cadru instituționalizat de cooperare multilaterală pe patru platforme tematice: democrație, bună guvernanță și stabilitate; integrarea economică și convergența cu politicile UE; securitatea energetică și contacte interumane.

În publicație se menționează că lansarea și implementarea PaE s-a realizat într-un context internațional și european dificil, timp în care o serie de factori au obstrucționat buna realizare a proiectului. Întâi de toate, dinamica internă a Uniunii Europene a fost una dificilă. Criza datoriilor suverane din zona euro și instabilitatea financiară a statelor membre din Europa Centrală și de Est sau Brexit-ul și negocierile conexe au reprezentat riscuri și incertitudini comunitare interne. În rândul al doilea, „revoluția arabă” și războiul din Siria au solicitat mai multă atenție a Uniunii Europene în vecinătatea sudică, în mod particular presiunea a fost alimentată de gestionarea problemei imigranților din această zonă.

În al treilea rând, Uniunea Europeană nu a anticipat o asemenea reacție a Rusiei la reașezările geopolitice în „vecinătatea apropiată”, care a suscitat un război în Ucraina, a amplificat tensiunea armeano-azeră pentru a bloca semnarea Acordului de Asociere cu Armenia, a impus restricții comerciale Republicii Moldova și pune presiuni în continuare Belarusul. În cele din urmă, procesele politice interne din statele PE sunt în continuare dominate de regimuri oligarhice sau autoritare care blochează reformele, iar condiționalitățile politice și instrumentele financiare comunitare sunt insuficiente în lipsa perspectivelor de aderare la Uniunea Europeană.

Totuși, în pofida acestor procese nefavorabile, au existat oameni în UE și statele PaE care au crezut într-un viitor european și prosper al regiunii și au promovat reformele. Dovadă că Uniunea Europeană a dezvoltat în timp un mecanism complex de interacțiune cu statele PE, implicit a negociat sau semnat noi acorduri politico-juridice, noi regimuri comerciale și noi modele de interacțiune cu societatea civilă. La ultimul summit al Parteneriatului Estic, desfășurat în 2017 la Bruxelles, au fost reanimate obiectivele proiectului prin adoptarea a „20 de livrabile pentru 2020”, care să genereze rezultate tangibile pentru cetățeni.

Republica Moldova, Georgia și Ucraina au semnat și implementează Acorduri de Asociere, implicit Acorduri de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător, în timp ce cetățenii beneficiază de regimul liberalizat de vize. A fost semnat un nou parteneriat cu Armenia și sunt în negociere noi raporturi politice cu Azerbaidjan și Belarus. UE a devenit principalul partener comercial al statelor PaE, cu excepția Belarusului, iar investițiile europene au creat mii de locuri de muncă în regiune. Statele PaE beneficiază de asistență tehnică și financiară pentru modernizarea instituțională și crearea infrastructurii fizice, în timp ce mediul de afaceri, mediul academic, societatea civilă și tineretul beneficiază de tot mai multe programe și proiecte finanțate de Uniunea Europeană.