Înalt oficial european salută implementarea noului regim de tranzitare a mărfurilor la hotarul moldo-ucrainean

„Salut faptul că Declaraţia comună a premierilor ucrainean şi moldovean de la 30 decembrie este acum implementată, în timp ce Ucraina recunoaşte specimenele vamale din Moldova, iar Moldova facilitează înregistrarea agenţilor economici transnistreni în Chişinău”, a declarat Javier Solana, secretarul general al Consiliului Uniunii Europene. Implementarea declaraţiei este foarte importantă pentru stabilirea unui regim de ordine la hotarul moldo-ucrainean, căruia UE îi acordă o importanţă mare, susţine el. Solana cheamă agenţii economici din regiunea Transnistreană a Moldovei să se înregistreze cu autorităţile competente de la Chişinău pentru a promova fluxul nestingherit a mărfurilor peste hotar. De asemenea, el cheamă administraţia de la Tiraspol să nu blocheze înregistrarea acestora. UE este disponibilă, în special prin intermediul Misiunii de Asistenţă la Hotar, să ofere asistenţă în soluţionarea practică a dificultăţilor care apar în faza iniţială a implementării noului regim, a mai declarat înaltul reprezentant al UE pentru Politica Comună de Securitate. Oficialul european condamnă eforturile autorităţilor de la Tiraspol de a pune piedici circulaţiei libere a comerţului internaţional şi a reiterat susţinerea UE a integrităţii teritoriale a R. Moldova. Noile reguli de trecere a mărfurilor transnistrene la hotarul moldo-ucrainean au fost introduse la 3 martie curent, în baza unui acord semnat, la sfârşitul anului trecut, între premierii Moldovei şi Ucrainei şi au susţinerea politică, financiară şi logistică a Uniunii Europene.