În ultimii patru ani nu s-a făcut nimic pentru a investiga furtul miliardului, PSRM

În ultimii patru ani nu a fost făcut nimic pentru a investiga furtul miliardului și a recupera banii furați din țară, se menționează într-o declarație a Partidului Socialiștilor, citată de IPN. Potrivit PSRM, „responsabilitatea pentru recuperarea banilor furați, în mod cinic a fost pusă pe umerii poporului Republicii Moldova, inclusiv pe cele mai vulnerabile pături sociale – pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu mulți copii și cele monoparentale, care au fost impuși, ca timp de 25 de ani, să întoarcă banii furați”.

„Acum patru ani, în țara noastră a avut loc „jaful secolului” – din sistemul bancar a fost furată și transferată peste hotarele țării, suma echivalentă cu un miliard de euro. Conducerea țării, în primul rând Guvernul, în frunte cu Iurie Leancă, a știut despre furtul miliardului, însă a fost complice în această crimă și în mod deliberat a tăcut, astfel încât alegătorii să nu fie împiedicați să voteze pentru partidul de la guvernare, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014”, se precizează în declarație.

Potrivit PSRM, încercările președintelui Igor Dodon de a anula legea abuzivă privind recuperarea miliardului din contul populației a fost blocată de către majoritatea parlamentară. În acest sens, PSRM își declară încă o dată susținerea pentru inițiativa șefului statului cu privire la anularea legii prin care cetățenii sunt obligați să achite miliardul furat.

„Pentru furtul miliardului se fac responsabile toate forțele politice, care în acel moment erau la guvernare – Partidul Democrat, Partidul Liberal-Democrat și Partidul Liberal, cât și sateliții creați de aceștia. Astăzi, reprezentanții acestor forțe sunt prezenți atât la guvernare – PDM, Partidul Popular European din Moldova – cât și așa-numita pseudo-opoziție „pro-europeană” – blocul ACUM, unul din lideri fiind Maia Sandu, care a făcut parte din Guvernul Leancă și a votat pentru acordarea creditelor pentru băncile cu probleme). Încearcă să-și realizeze proiectul electoral și participantul direct la furtul miliardului, Ilan Șor. Trebuie să menționăm, responsabilitatea politică a Partidului Comuniștilor, care știind despre furtul miliardului a făcut coaliție cu PDM și PLDM, votând pentru numirea lui Andrian Candu în funcția de președinte al Parlamentului, iar apoi pentru aprobarea guvernului Chiril Gaburici”, se menționează în declarația socialiștilor.

PSRM pledează pentru investigația completă a furtului miliardului, pedeapsa penală pentru toți cei care se fac vinovați, întoarcerea banilor în bugetul de stat, inclusiv confiscarea bunurilor acestora. Formațiunea reiterează că, dacă partidele, reprezentanții cărora au participat direct sau indirect la furtul miliardului, rămân la guvernare, nu va fi nici o investigație obiectivă, vinovații nu vor fi pedepsiți, iar banii furați din țară nu vor fi recuperați și poporul va fi obligat în continuare să achite din cont propriu pentru acest jaf.