Impactul pandemiei COVID-19 și ce intervenții sunt necesare, dezbateri

Autoritățile urmau să ia măsuri raționale și în timp util, în condițiile în care mai multe state europene deja erau afectate de răspândirea noului tip de coronavirus. Inclusiv, prin asigurarea unei comunicări eficiente cu cetățenii săi, cu accent pe conștientizare, astfel dimnuând cazurile de import de COVID-19, dar și pentru a stopa răspândirea locală. Și în situația creată de pandemia COVID-19 Republica Moldova poate prelua exemplele reușite din țările europene. Și din această criză trebuie deduse implicit oportunități, inclusiv prin reorientarea mediului de afaceri, care se află astăzi în dificultate. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei dezbateri, organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, transmite IPN.

Dionis Cenușă, cercetător la Universitatea Giessen din Germania, a remarcat că Republica Moldova este o țară care depinde de ceea ce se întâmplă în afară. În  momentul în care numărul cazurilor confirmate de COVID-a început să crească în Italia și în alte țări europene, era clar că erau necesare măsuri cu privire la filtrarea în rândul persoanelor care se întorc acasă și măsuri pentru a depista cazurile de infectare. „Cred că aici a fost, pot spune, chiar cea mai rușinoasă scăpare a autorităților, deoarece deciziile de a introduce măsuri foarte serioase de a verifica persoanele care se întorc din țările afectate nu au mers conform așteptărilor mele, cel puțin. Dar iarăși, acest lucru nu a fost cel mai serios aspect, deoarece după filtrarea a intervenit aspectul de comunicare. Și comunicarea autorităților cu cetățenii, care în mod normal trebuie să se autoizoleze dacă s-au întors dintr-o țară afectată de COVID-19, nu a fost conform așteptărilor. Aici, evident, am văzut pe de o parte un deficit enorm de credibilitate a autorităților, cauzat de alte procese politice, economice anterioare. Dar și o ignoranță și o lipsă de conștientizare a efectelor reale ale acestei pandemii din partea cetățenilor”, a spus Dionis Cenușă

Dumitru Vicol, strategist pe piețe emergente la o bancă americană din Londra, a declarat că, spre deosebire de crizele anterioare, cea de astăzi este o criză de sănătate publică, care implică și criza economică. În opinia sa, efectele vor fi destul de grave. Crizele anterioare au demonstrat că, atunci când se distruge capitalul productiv, revenirea este destul de anevoioasă. Expertul menționează că trebuie înțeles un lucru, și anume că ,după această criză, lucrurile vor fi total diferite – și economia globală, și economia țării etc. În viziunea sa, sarcina executivului este să păstreze actualele locuri de muncă în numărul în care sunt, indiferent cât va costa aceasta. Analistul a mai spus că este importantă gestionarea crizei actuale, dar și mai mult contează momentul revenirii, care va fi după ea.

Oleg Tofilat, consilier al prim-ministrului, a remarcat o situație  plină de incertitudine.  Dacă în cazul crizelor anterioare, cel puțin pentru unele domenii, puteau fi făcute anumite estimări, în prezent este foarte complicat. Autoritățile se concentrează și pe gestionarea actualei crize, dar în special pe formularea politicilor privind efectele economice, mai ales politicile de relansare post-criză. Primul lucru pe care îl face Guvernul este să minimizeze răspândirea epidemiei. Și nu este vorba doar despre medicină, dar este foarte mult de lucru pe logistică – repatrierea moldovenilor, asigurarea unei trieri, impunerea unor măsuri și asigurarea respectării acestora. „Dacă vom fi o societate inteligentă, am putea ieși mult mai pregătiți din această criză decât am intrat în ea. Și am în vedere mai pregătiți pentru a fi parte din economia mondială. Și măsurile pe care urmează să le întreprindem relativ repede constau în a ajuta mediul de afaceri să se restructureze, să meargă spre digitalizare, de a putea livra ceea de ce avem nevoie acum”, a mai spus Oleg Tofilat.

Dezbaterea a fost organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, cu suportul Fundației Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.