HoReCa va achita pe perioada stării de urgență 15% TVA, în loc de 20%

Cota TVA pentru întreprinderile din sectorul HoReCa a fost redusă de la 20% la 15%, pe perioada stării de urgență. Măsura este prevăzută în legea privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, asupra căreia Guvernul și-a angajat miercuri, 1 aprilie, răspunderea în fața Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului Sergiu Pușcuța, ministru al finanțelor, pentru agenții economici care şi-au sistat activitatea conform deciziilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a fost amânat, până pe 25 iulie, termenul de achitare a taxelor locale aferente trimestrului I.

 

Potrivit aceleiași legi, vor fi suvbvenționate cheltuielile angajatorilor legate de achitarea salariului sau îndemnizaţiei în cazul şomajului tehnic. Subvenția va fi în mărime de 100% din impozitele și contribuțiilor aferente salariilor și îndemnizațiior. Măsura este pentru agenții economici care și-au sistat total sau parțial activitatea conform deciziilor Comisiei naționale pentru sănătate pulică sau dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale.

Subvenția acordată agenților economici care și-au sistat din proprie inițiativă activitatea va fi de 60% din mărimea impozitelor şi contribuţii aferente salariilor sau îndemnizaţiilor.

Au fost scutiți de plata pentru patentă titularii care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă. De asemenea, se vor restitui contribuțiile sociale în sumă fixă titularilor de patentă, persoanelor care practică activitate independentă și întreprinzătorilor individuali care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă.

A fost acordat dreptul la deducerea oricărei donații făcute pe parcursul anui 2020 pentru combaterea pandemiei COVID-19 la conturile bancare deschise la Ministerul Finanțelor sau de instituțiile medico-sanitare publice.

S-au redus și numărul taxelor pentru resursele naturale, de la șapte la trei taxe. Se păstrează doar taxa pentru apă, taxa pentru extragerea mineralelor utile și cea pentru folosirea subsolului.

Potrivit Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege. Dacă în termen de trei zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

HoReCa va achita pe perioada stării de urgență 15% TVA, în loc de 20%

Cota TVA pentru întreprinderile din sectorul HoReCa a fost redusă de la 20% la 15%, pe perioada stării de urgență. Măsura este prevăzută în legea privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, asupra căreia Guvernul și-a angajat miercuri, 1 aprilie, răspunderea în fața Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului Sergiu Pușcuța, ministru al finanțelor, pentru agenții economici care şi-au sistat activitatea conform deciziilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a fost amânat, până pe 25 iulie, termenul de achitare a taxelor locale aferente trimestrului I.

 

Potrivit aceleiași legi, vor fi suvbvenționate cheltuielile angajatorilor legate de achitarea salariului sau îndemnizaţiei în cazul şomajului tehnic. Subvenția va fi în mărime de 100% din impozitele și contribuțiilor aferente salariilor și îndemnizațiior. Măsura este pentru agenții economici care și-au sistat total sau parțial activitatea conform deciziilor Comisiei naționale pentru sănătate pulică sau dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale.

Subvenția acordată agenților economici care și-au sistat din proprie inițiativă activitatea va fi de 60% din mărimea impozitelor şi contribuţii aferente salariilor sau îndemnizaţiilor.

Au fost scutiți de plata pentru patentă titularii care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă. De asemenea, se vor restitui contribuțiile sociale în sumă fixă titularilor de patentă, persoanelor care practică activitate independentă și întreprinzătorilor individuali care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă.

A fost acordat dreptul la deducerea oricărei donații făcute pe parcursul anui 2020 pentru combaterea pandemiei COVID-19 la conturile bancare deschise la Ministerul Finanțelor sau de instituțiile medico-sanitare publice.

S-au redus și numărul taxelor pentru resursele naturale, de la șapte la trei taxe. Se păstrează doar taxa pentru apă, taxa pentru extragerea mineralelor utile și cea pentru folosirea subsolului.

Potrivit Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege. Dacă în termen de trei zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.

Chișinăul nu riscă să rămână fără apă, iar în prezent nu există premise care să afecteze alimentarea cu apă a capitalei. Declarația a fost făcută de primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, după ce Ministerul Mediului a avertizat că, pe fondul secetei hidrologice, stația de captare a apei ar putea deveni nefuncțională, dacă nivelul Nistrului va continua să scadă, transmite IPN.

Primarul a precizat că, în weekend, Comisia pentru situații excepționale a municipiului Chișinău a aprobat versiunea actualizată a planului de protecție civilă privind aprovizionarea cu apă a capitalei. Totodată, specialiștii de la Apă-Canal Chișinău au fost delegați să monitorizeze permanent debitul și nivelul apei din Nistru, atât în zona centrală, cât și în nordul țării. Potrivit lui Ion Ceban, în ultimele patru zile nu au fost înregistrate abateri ale indicatorilor monitorizați.

Edilul a criticat declarațiile reprezentanților Ministerului Mediului și a menționat că gestionarea bazinului hidrografic al Nistrului și a debitelor de apă este responsabilitatea Guvernului, nu a autorităților locale. El a mai anunțat că a solicitat sesizarea Procuraturii în legătură cu afirmațiile făcute de reprezentanții autorităților centrale, pe care le consideră de natură să provoace panică în rândul populației.

Reacția primarului vine după ce ministrul mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că nivelul apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk este în scădere din cauza secetei și a lipsei precipitațiilor în Carpați. Potrivit ministrului, dacă nivelul Nistrului va continua să scadă după 31 iulie, pompele principale ale stației de captare care alimentează cu apă Chișinăul s-ar putea opri, deoarece instalația poate funcționa doar de la un anumit nivel al apei. Ministrul a mai afirmat că sistemul de rezervă gestionat de Apă-Canal Chișinău este abandonat și nu este clar dacă mai poate fi utilizat.

Anterior, Ministerul Mediului a anunțat că Republica Moldova și Ucraina se confruntă cu o secetă hidrologică accentuată în bazinul Nistrului. Autoritățile ucrainene au propus reducerea debitului deversat din lacul de acumulare Novodnestrovsk de la 100 la 70 de metri cubi pe secundă, însă, la solicitarea Chișinăului, au acceptat menținerea debitului actual până pe 31 iulie. La sfârșitul lunii, cele două părți urmează să reanalizeze situația în funcție de evoluția condițiilor hidrologice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025