Guvernarea a inițiat „inchiziția politică” împotriva Partidului Șor, deputat

„Acțiunile coordonate de marți ale instituțiilor statului în privința deputaților Partidului Politic Șor nu este altceva decât o „inchiziție politică” și atac direct la adresa fracțiunii parlamentare și a întregii formațiuni”. Declarația aparține deputatului Partidului Șor, Denis Ulanov, și a fost făcută într-un briefing de presă, susținut înainte de ședința Parlamentului de joi, 19 septembrie, transmite IPN.

„Este vorba de inchiziție politică, o tentativă de a paraliza activitatea partidului. Imediat ce Partidul Șor și-a înregistrat candidații în raionul Orhei, a urmat ridicarea imunității și reținerea Marinei Tauber și Reghinei Apostolova”, a declarat Denis Ulanov, care este și avocatul liderului partidului, Ilan Șor. Potrivit lui Ulanov, în aceste condiții, cele două deputate trebuie considerate ca deținute politice.

Denis Ulanov susține că „procurorul interimar a cerut ridicarea imunității celor două deputate la comanda directă a președintelui Igor Dodon, care a răsunat de la tribuna centrală a Parlamentului”.

Parlamentarul a invocat abuzuri din partea organelor de forță la reținerea celor două deputate. „Au venit două cortegii ale poliției. Au blocat deplasarea automobilelor noastre. Au început să ne urmărească. Rezultatul acestei „operațiuni speciale” a fost blocarea unui traseu național, cu forțele speciale înarmate cu automate, procurori, ofițeri operativi”, a spus Denis Ulanov.

La începutul acestei săptămâni, a fost ridicată imunitatea deputatelor Marina Tauber și Reghina Apostolova, deputate ale Partidului Șor. În ședința Parlamentului de joi, 19 septembrie, Procuratura Generală a solicitat ridicarea imunității parlamentare a unui al deputat al fracțiunii, Petru Jardan.

Anterior, fără imunitate parlamentară a rămas și președintele Partidului Politic Șor, Ilan Șor, care este dat în urmărire.