Greva foamei și rezultatele obținute în urma protestului

După patru zile de grevă a foamei, un grup de manifestanți care cere urmărirea penală a președintelui Igor Dodon „pentru trădare de Patrie”, anunță suspendarea acțiunii din motive de sănătate. Într-o conferință de presă la IPN, Vasile Singur, unul dintre manifestanți, susține că grupul va relua greva foamei, dar își va muta locul de protest din fața Parlamentului în fața Ambasadei SUA, pentru că în primul caz nu a avut nicio reacție.

„Igor Dodon trebuie să stea la pușcărie pentru toate înșelăciunile pe care le-a făcut timp de mai bine de trei ani”, spune Vasile Singur. Manifestantul îi cere șefului statului să-și dea demisia și pentru faptul că a cerut bani de la Federația Rusă în favoarea Partidului Socialiștilor.

O altă manifestantă, Maria Savanova, cere ca Igor Dodon să fie suspendat din funcție și arestat „pentru trădare de țară și promisiuni deșarte”. „Dorim să stea la pușcărie. Acolo este locul lui. Poporul ne susține, majoritatea sunt de aceeași părere că Igor Dodon este un trădător și trebuie scos de la conducere”, a spus femeia.

Dumitru Munteanu, din același grup de manifestanți, spune că în patru zile cât au ținut greva foamei nimeni din oficiali nu a venit să discute cu ei, fapt ce le-a sporit neîncrederea în instituțiile statale. Dumitru Munteanu spune că Igor Dodon „este un criminal care nu are nicio pondere în popor și care a venit în funcție prin fraude, aducând voturi din Rusia, Transnistria, Găgăuzia”.

Președintele Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a venit la conferință ca și persoană care s-a solidarizat cu manifestanții. El a spus că aceștia au ținut greva foamei „pentru a sensibiliza opinia publică și a transmite un semnal clar despere pericolul „dodonizării” Republicii Moldova sau subordonarea Republicii Moldova intereselor Federației Ruse”. Potrivit lui Vasile Costiuc, puterea reală în țară nu aparține Guvernului Sandu, ci este preluată treptat de Igor Dodon și de socialiști. El mai spune că interesul Republicii Moldova este în UE, alături de România.

  • Vasile Singur despre greva foamei
  •     0