O parte din banii acordaţi de FMI ar putea merge pentru deficitul bugetar, dezbateri IPN

O parte din mijloacele financiare care ar putea fi acordate Republicii Moldova de către Fondul Monetar Internaţional, dacă va fi semnat un Memorandum în acest sens, ar putea merge direct pentru finanţarea deficitului bugetar. Dacă Moldova va semna un document cu FMI, atunci va exista o previzibilitate pentru următorii trei ani atât pentru societatea moldovenească, cât şi pentru alţi parteneri de dezvoltare. Despre aceasta s-a discutat în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Importanţa economico-politică a Acordului Republicii Moldova cu FMI şi capacitatea politică de a-l implementa”, ediţia a 58-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în coproducţie cu Radio Moldova.

Expertul financiar-economic, Veaceslav Negruţă, ex-ministru al finanţelor, nu exclude că până la discuţiile din luna octombrie la Washington, unde va fi luată decizia finală privind semnarea sau nu a Memorandumului cu Republica Moldova, ar putea avea loc dezgheţarea şi a altor finanţări. „Undeva va fi o ameliorare a situaţiei în sensul angajamentelor bugetare satisfăcute de Ministerul Finanţelor. Ce urmează mai departe, ce ţine de angajamentele autorităţilor, aici nu exclud să avem surprize şi atunci să nu avem nicio decizie finală la nivel de bord la Washington”, a declarat Veaceslav Negruţă. Potrivit lui, un acord cu FMI oferă un răgaz şi o injecţie financiară, una pe filiera Fondului Monetar, alta pe filiera altor parteneri de dezvoltare.

Expertul în economie şi finanţe, Natan Garştea, susţine că FMI, la negocierea memorandumului cu Republica Moldova a mers în întâmpinarea ţării mai mult decât este dispus să meargă în cadrul negocierilor obişnuite. „FMI este interesat de modificarea în bine la noi. Pentru ei poate este mai important să existe un memorandum în baza căruia să poată să monitorizeze în regim curent ceea ce se petrece aici”, spune Natan Garştea.

Roman Chircă, expert economico-financiar, consideră că situaţia este una dificilă în finanţele publice, dar ea, prin tendinţă, este de ameliorare. Potrivit lui, Acordul cu FMI în esenţă nu este ceea ce aşteaptă toţi pentru că voinţa politică a guvernării de a deveni autentică este mult mai importantă decât orice foaie de parcurs oricât de formală ar fi ea. „Din păcate, relaţia cu FMI este o perioadă necesară şi din punct de vedere al consecinţelor pe care le are, dar şi al acelor proiecte de infrastructură care pot fi implementate după semnarea acestui acord. Eu sper şi aştept ca acest acord să fie semnat. Împărtăşesc îngrijorarea faţă de modul cum va fi implementat acest acord, dar şi importanţa acestuia ca o etapă tranzitorie”, spune Roman Chircă.

Expertul permanent al proiectului IPN, Igor Boţan, se arată optimist pentru că guvernarea a ajuns în situaţia când a intrat în colţ, nu are câmp de manevră şi trebuie să accepte condiţiile înaintate de FMI. „Eu sunt în favoarea acestor condiţii foarte dure şi acesta să fie preţul scoaterii Republica Moldova din criza şi preţul ieşirii actualilor conducători din politică ca urmare a acestor reforme pe care trebuie să le facă în binele Republica Moldova. Aceasta ar fi onest şi pentru ei, şi pentru noi”, spune Igor Boţan.

Dezbaterile publice cu tema „Importanţa economico-politică a Acordului Republicii Moldova cu FMI şi capacitatea politică de a-l implementa”, ediţia a 58-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sunt realizate cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

  • veaceslav negruta despre acordul fmi.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE