Asociaţia Micului Business: Guvernarea distruge agresiv micul business

Membrii Asociaţiei Micului Business din Moldova (AMB), care îşi desfăşoară activitatea în baza patentei de întreprinzător, afirmă că începând cu anul 2017, activitatea micilor comercianţi va fi sistată, printr-un „act monopolist”. Aceştia cer autorităţilor să abroge o prevedere din Legea 121, prin care comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele etc., autorizate de autoritatea administraţiei publice, se exclude de la 1 ianuarie 2017. Membrii Asociaţiei au declarat într-o conferinţă de presă la IPN, că guvernarea vrea să interzică micul business în bază de patentă, întrucât acesta face concurenţă monopoliştilor.

Preşedintele AMB, Eugen Roşcovanu, spune că micii comercianţi au adresat numeroase scrisori guvernării prin care au solicitat să le fie permisă în continuare activitatea în bază de patentă, însă au primit doar răspunsuri formale. Potrivit lui, în Republica Moldova nu se ţine cont de micul business, în timp ce în ţările europene, acest sector reprezintă coloana vertebrală a economiei. Eugen Roşcovanu pledează pentru crearea de către autorităţi a unor condiţii de dezvoltare a micului business.

Preşedintele Asociaţiei este de părerea că guvernarea nu îndeplineşte prevederile Acordului de Asociere, cu privire la politica industrială şi antreprenorială, în care se cere stimularea şi susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii şi, în special, a  microîntreprinderilor.

Directoarea filialei AMB din Căuşeni şi zona de sud, Eleonora Hergheliu-Ţurcan, consideră că anularea patentei va stimula comerţul ilegal. Aceasta a declarat că persoanele care se ocupă cu micul business şi-au creat singuri locuri de muncă, achită taxele către stat, asigurându-şi în acest mod pensii minime. În pofida acestui fapt, spune Eleonora Hergheliu-Ţurcan, unele autorităţi publice locale majorează costul patentei fără a cere opiniile antreprenorilor. Astfel, încât la elaborare bugetelor stabilesc taxe locale „ce depăşesc bunul simţ” pentru micii comercianţi.

Directorul filialei Asociaţiei Micului Business din Soroca şi zona de nord, Grigore Marciuc, afirmă că legea privind desfăşurarea activităţii micilor comercianţi prin intermediul patentei a fost adoptată în anul 1998 ca o lege anticriză. În opinia sa, activitatea în bază de patentă ar trebui să existe în continuare, întrucât în ţară criza economică devine mai acută. Grigore Marciuc spune că micii comercianţi achită taxele pentru patentă lunar şi chiar în avans, iar interzicerea comerţului pe bază de patentă îi va falimenta pe cei care practică micul business.

Pe lângă abrogarea prevederii sus-menţionate, membrii Asociaţiei Micului Business solicită guvernării introducerea unui impozit specific pentru microbusiness şi declararea de la 1 ianuarie 2017 a unui moratoriu pe un termen de 10 ani la orice schimbare a legislaţiei care stimulează întreprinderile mici. Potrivit membrilor AMB, termenul de 10 ani va coincide cu termenul Acordului de Asociere până când va fi armonizată definitiv legislaţia Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. În cazul în care revendicările nu vor fi îndeplinite, oamenii spun că vor ieşi să protesteze.

  • eugen roscovanu despre micul business.mp3
  •     0