Autorităţile au găsit locul pentru construcţia Centrului agroalimentar din Chişinău

Locul unde poate fi construit Centrul agroalimentar din Chişinău a fost stabilit preliminar. Este vorba de strada Petricani. Teritoriul este în gestiunea unei instituţii ştiinţifice subordonate Ministerului Agriculturii, a declarat pentru IPN şeful Direcţiei marketing şi relaţii internaţionale, Tudor Robu, pentru IPN.

Centrul agroalimentar va fi un parteneriat public-privat. Autorităţile speră să atragă pentru construcţia acestuia investiţii de la agenţii economici autohtoni care se ocupă preponderent de agricultură. Costurile aproximative ale proiectului sunt de 30 de milioane de euro. Se preconizează că Banca Europeană de Investiţii să finanţeze 50% din costuri, iar restul să fie atrase din investiţii private.

„În momentul când apare o companie sau mai multe cu experienţă în acest domeniu şi cu bani, suntem deschişi să conlucrăm. Va fi un parteneriat public-privat. Statul nu va reuşi să gestioneze un proiect atât de mare”, a subliniat Tudor Robu.

Joi, 6 februarie, ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, se întâlneşte cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, care efectuează o vizită la Chişinău împreună cu preşedinte Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Suma Chakrabarti, în perioada 5-7 februarie. Oficialul de la Chişinău va încerca să obţină acordul pentru finanţarea construcţiei Centrului agroalimentar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.