Produsele moldoveneşti vor ajunge să fie apreciate pe piaţa din UE, premier

Produsele agricole din Republica Moldova vor ajunge să fie apreciate pe piaţa de consum din Uniunea Europeană, a declarat premierul Iurie Leancă în deschiderea Conferinţei miniştrilor Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din statele Parteneriatului Estic şi Uniunea Europeană, care se desfăşoară joi, 23 ianuarie, la Chişinău, transmite IPN.

Iurie Leancă e de părere că reuniunea în cauză demonstrează solidaritatea Uniunii Europene faţă de partenerii săi. Premierul a subliniat importanţa domeniului agroalimentar pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. În primele trei trimestre ale anului 2013, sectorul agricol a generat 12% din PIB şi a oferit locuri de muncă directe pentru aproximativ un sfert din populaţia ocupată. Producţia agroalimentară reprezintă 40% din totalul exporturilor.

„Îmi amintesc despre un raport în care s-a sugerat că, pentru a valorifica pe deplin potenţialul de producţie, agricultura Moldovei are nevoie de aproximativ 2 miliarde de dolari investiţii. Pentru Moldova, este o cifră astronomică, de aceea atragerea banilor „ieftini şi de lungă durată” este atât de importantă”, a subliniat prim-ministrul. În context, Iurie Leancă s-a referit la creditul oferit de Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 75 de milioane de euro, pentru implementarea unui proiect de succes în domeniul vinicol.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a menţionat că nu e  secret faptul că Moldova are nevoie de susţinerea partenerilor ca să depăşească problemele în domeniul agricol. „Am beneficiat de asistenţa partenerilor din Lituania, Polonia, România şi alte state pentru a deschide Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, o structură extrem de necesară pentru Moldova. Necesităţile agriculturii din Moldova nu sunt cu mult diferite de cele din alte state ale UE şi din Parteneriatul Estic”, a menţionat oficialul.

În cadrul evenimentului, participanţii au avut posibilitatea să viziteze o expoziţie cu produse agricole moldoveneşti, inclusiv să le deguste.

La conferinţă participă miniştrii şi viceminiştrii agriculturii şi dezvoltării rurale din ţările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina), precum şi din mai multe state ale Uniunii Europene – în total 25 delegaţii. La final, participanţii vor adopta o declaraţie comună.