Drumul Crucii are loc la Chișinău

Astăzi și mâine, la Chișinău are loc Drumul Crucii și al Pocăinței (ediția XVI-a), prilejuit de ziua cinstirii arătării icoanei Maicii Domnului din Kazan, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei se menționează că, după slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, săvârșită în curtea Bisericii de Lemn de la Porțile Orașului, slujitorii bisericii și credincioșii au pornit pe Drumul Crucii și al Pocăinței.

În cadrul procesiunii participanții „se roagă către Maica Domnului și Mântuitorul Hristos pentru pace, înțelepciune, liniște, bună înțelegere pe pământul Republicii Moldova și pentru ca Domnul să trimită mila Sa cea cerească asupra țării și a capitalei”.

Deseară, în biserica din comuna Durlești, de la 22.00, participanții la Drumul Crucii vor asista la slujba Vecerniei și a Utreniei, iar către ora 01.00 – la o altă liturghie, la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din strada Grenoble, sectorul Botanica. După slujbă, slujitorii bisericii și credincioșii se vor îndrepta către Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, unde către ora 09.00 va fi oficiată o slujbă de încheiere a acțiunii.