Două cărți și o expoziție, prezentate la Biblioteca „A. Mickiewicz” din Chișinău

Două cărți – „O călătorie în lumea de odinioară. Amintirile unui polonez din Basarabia”, de Tadeusz Gaydamowicz, și culegerea „Amintiri de familie” – au fost prezentate la Biblioteca de cultură și literatură polonă „A. Mickiewicz”. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor bibliotecii de cultură și literatură polonă „A. Mickiewicz”, care se desfășoară în perioada13-14 noiembrie.

Potrivit directoarei bibliotecii, Oxana Andreev, cartea „O călătorie în lumea de odinioară. Amintirile unui polonez din Basarabia”, a fost editată în 2018 de Ambasada Republicii Polone la Chișinău, dar a fost lansată în februarie 2019 la Biblioteca Națională.  Conține articole ale acestui „decan al diasporei poloneze”, care anterior au fost publicate în revista Jutrzenka. Cartea cuprinde șase articole scrise în perioada 2000-2003 și o colecție de fotografii. În carte se povestește cum au ajuns polonezii pe meleagurile basarabene și descrie viața polonezilor în perioada interbelică, fiind în limba poloneză și în română. Cartea se va găsi în colecția bibliotecii.

Helena Usova, redator-șef la revista Jutrzenka, susține că cea idea celei de-a doua cărți, „Amintiri de familie”, a început în 2002, când Ambasada Poloniei la Chișinău a anunțat un concurs literar  privind amintirile de familie ale polonezilor care trăiesc în Moldova. Persoane de diferite vârste și-au manifestat dorința de a participa la concurs. Cele mai bune lucrări au fost publicate în revistă, apoi au fost adunate într-o culegere.

Cu prilejul Zilelor bibliotecii de cultură și literatură polonă „A. Mickiewicz”,  a fost vernisată și o expoziție de fotografie „Patrimoniu pentru secole”, care reflectă  obiectivele de patrimoniu ale Republicii Polone înscrise în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

  • Helena Usova depsre a patra editie a cartii
  •     0