Dorin Recean: Vom aloca mai mulți bani pentru compensații

Ministerul Muncii și Protecției Sociale va anunța măsuri noi de sprijin a populației în contextul deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de majorare a tarifului la gaze. Asigurările sunt date de prim-ministrul Dorin Recean. Șeful executivului spune că statul va aloca fonduri suplimentare pentru compensații, astfel încât povara tarifelor majorate să devină suportabilă pentru consumatori, transmite IPN.

Prim-ministrul Dorin Recean spune că întrevederea ministrului energiei, Victor Parlicov, cu șeful Gazprom, Alexei Miller, a fost agreată la Chișinău. Guvernul Republicii Moldova are obligația să identifice soluții pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Dorin Recean spune că fără gazul livrat de Gazprom în stânga Nistrului ar putea fi declanșată o catastrofă umanitară, care va avea repercusiuni și asupra situației sociale din dreapta Nistrului.

„Noi cumpărăm electricitate pentru malul drept al Nistrului, pentru noi toți, de la Cuciurgan. Cea mai ieftină electricitate pe care o putem cumpăra este anume de la Cuciurgan și asta în condițiile în care există gaz livrat în stânga Nistrului de către Gazprom. De asta, este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că facem tot posibilul pentru ca cetățenii Republicii Moldova să aibă cele mai mici tarife la electricitate. Și aceste tarife pot fi oferite de Cuciurgan. De asta era important să meargă ministrul Parlicov să discute cu Gazprom. Al doilea element foarte important este că în stânga Nistrului trăiesc 350 de mii de persoane, dintre care peste 280 de mii sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Imaginați-vă că 350 de mii de oameni de acolo nu au lumină și nu au cu ce se încălzi. Asta ar fi o catastrofă umanitară. Cine crede că acest lucru nu va afecta oamenii de pe malul drept este iresponsabil. Noi trebuie să apărăm interesele cetățenilor. Și ale celor de pe malul drept, și ale celor de pe malul stâng”, a spus Dorin Recean în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Moscova condiționează livrarea de gaze în stânga Nistrului de achitarea pretinsei datorii de 700 de milioane de dolari, datorie pe care Chișinăul n-o recunoaște. „Gazprom a încercat să condiționeze aceste livrări cu achitarea unei datorii inexistente. Noi nu avem de gând să plătim acea datorie. Este și un mesaj pentru cetățenii din stânga Nistrului că Chișinăul are grijă de ei, iar Moscova lucrează împotriva lor”, a declarat premierul Republicii Moldova.

În contextul deciziei ANRE de majorare a tarifului la gaze, Dorin Recean spune că Guvernul nu va lăsa cetățenii în plină iarnă în fața poverii facturilor, ci va oferi compensații categoriilor vulnerabile. „Nu trebuie să admitem ca cetățenii Republicii Moldova să plătească facturi mai mari în acest sezon. Știu că sunt discuții că trebuia să cumpărăm gaz, dar vreau să amintesc că pe parcursul acestui an prețurile au fluctuat, de aceea chiar și cei mai experți dintre experți nu au putut să facă o prognoză fiabilă în privința prețurilor la gaz. În timpul audierilor parlamentare de săptămâna viitoare fiecare instituție va raporta ce a făcut și ce n-a făcut. Ceea ce trebuie să facă Guvernul acum, este să aibă grijă de cetățeni și asta vom face. Am dispus ca ministrul Buzu să facă toate calculele în privința compensațiilor suplimentare pentru ca cetățenii să nu plătească mai mult în facturi. Calculele preliminare sunt gata. După ședința ANRE, ministrul Buzu va anunța care sunt măsurile suplimentare de ajutor. Vom aloca mai mulți bani pentru compensații, de asta am amânat rectificarea bugetară ca să putem să susținem populația”, a explicat șeful executivului.

Astăzi, 29 noiembrie, ANRE urmează să aprobe tariful de 15,5 lei (16,74 lei cu TVA inclus) pentru un metru cub de gaz. În prezent, consumatorii achită 13,12 lei (cu TVA inclus ) pentru un metru cub.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.