|
|
 |
După 8 ani de la semnarea Acordurilor de Asociere, UE este determinată să trateze frontal problema oligarhiei în Ucraina, Moldova și Georgia...

|
Dionis Cenușa, Columnist principal |
|
Instituțiile europene solicită ca Ucraina, Moldova și Georgia să elimine influența oligarhică din procesele decizionale naționale. Acest demers face parte din condițiile politice de îndeplinirea cărora depinde transformarea perspectivei europene într-un proces de aderare fezabil. În avizele Comisiei Europene cu privire la statutul de țară candidat pentru aderare, celor trei țări li se recomandă să inițieze un proces „dezoligarhizare” ca să se poată mișca înainte. Problematica oligarhilor nu este deloc întâmplătoare. Fenomenul oligarhizării procesului de luare a deciziilor a avut efecte distructive asupra instituțiilor democratice în fiecare dintre cel trei țări (IPN, Mai 2021). Georgia exemplifică consecințele negative pe care încă continuă să le aibă factorul oligarhic. Din cauza acestuia, Uniunea Europeană a fost forțată să-i confere Georgiei doar calificativul de candidat potențial. În consecință, statul georgian a fost separat de „trio-ul asociat” și pus într-o categorie de țări față de care UE are rezerve și aplică precondiții, depășirea cărora este improbabilă fără schimbarea partidului de guvernare.
Spre deosebire de situația complicată a Georgiei unde guvernarea este acuzată de faptul că gravitează în jurul oligarhului Bidzina Ivanishvili, Ucraina încearcă să subordoneze oligarhii locali, iar Moldova vrea să-i tragă la răspundere pentru infracțiunile comise în trecut. Legislația împotriva oligarhilor, aprobată de Volodymyr Zelensky la finele lui 2021, este acum în vigoare și are menirea să identifice oligarhii și să le limiteze capacitatea de a interveni în actul guvernării. În Moldova, conducerea suspectează că oligarhii fugari și facilitatorii lor (Vladimir Plahotniuc, Ilan Shor și alții) nu numai că sabotează reformele structurale prin intermediul sistemului vechi, dar și ar planifica acțiuni subversive anti-guvernamentale, exploatând nemulțumirea publică și multiplele crize. Așadar, motivațiile politice din Ucraina și Moldova privitor la de-oligarhizare se diferențiază. În primul caz este vorba despre crearea unui echilibru în procesul de guvernare politică și respectiv eliminarea sferelor de influență a oligarhilor asupra economiei și politicului ucrainean. În cel de-al doilea se pare că prevalează sensul de supraviețuire politică și securitate. Or, oligarhii moldoveni caută impunitate juridică și protecția resurselor economice, nu o integrare, chiar dacă și forțată, în cadrul economic legal, precum se observă în cazul Ucrainei.
Țintirea oligarhilor est-europeni are un caracter inovator, care nu s-a aplicat anterior în cazul altor țări candidate sau cu perspectivă europeană. Instituțiile europene fac acest pas pentru că le permit circumstanțele locale. În Ucraina, agresiunea rusească responsabilizează actul guvernării și sporește riscurile de credibilitate internațională pentru guvernare și calitatea reformelor pe care le livrează, inclusiv pe dimensiunea contracarării influenței oligarhice. Autoritățile din Moldova sunt considerate imune la ingerința actorilor oligarhici, fiind văzute ca părți cointeresate în curățarea instituțiilor statului de reminiscențele guvernării informale din ultimul deceniu. Având în vedere că toate forțele politice din Georgia care au potențial politic au și orientare pro-UE, UE a renunțat la tonul său rezervat în privința lui Ivanishvili, a cărui influență este comparabilă cu cea dintr-un „stat capturat”.
Sancționarea oligarhilor
Ucraina a făcut cei mai mulți pași în direcția dezoligarhizării. Inițial, legea anti-oligarhie era văzută ca pe un instrument direcționat împotriva oligarhilor pro-ruși, în frunte cu Viktor Medvedciuk, fost lider al forțelor de opoziție. În prezent, acesta este în detenție și investigat pentru trădare de țară. În luna aprilie, Curtea de Apel de la Lviv a pus sechestrul pe 154 de obiecte considerate proprietatea lui Medvedciuk. Deși este în proces de evaluare la Comisia de la Veneția încă din toamna lui 2021, legea anti-oligarhie este oricum aplicată, iar unii olgarhi, precum Rinat Ahmetov, a renunțat la monopolul său mediatic pentru a nu fi inclus în „lista neagră” a oligarhilor ucraineni.
Moldova încă se confruntă cu consecințele politice și economice ale oligarhilor fugari și a facilitatorilor lor (Vladimir Plahotniuc, Ilan Shor). Resursele lor economice, conexiunile rămase în țară, dar și instrumentele politice disponibile, mențin riscul revenirii lor în cazul unei crize politice de anvergură. Acțiunile de destabilizare politică a țării, întreprinse de oligarhii fugari, corespund cu interesele geopolitice ale Rusiei. În iulie, reprezentanții Congresului SUA au invocat Actul lui Magnitsky în solicitarea lor către președintele Joe Biden privind aplicarea sancțiunilor individuale asupra lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon. Aceasta ar implica nu doar interdicția de a călători (aplicată în cazul lui Plahotniuc din 2020), dar și înghețarea activelor. Decizia ar urma să fie luată până la finele lui 2022.
Sancționarea oligarhului georgian Bidzina Ivanishvili a fost invocată deseori în spațiul public georgian, dar primul demers oficial l-a făcut Parlamentul European. Într-o rezoluție adoptată în ajunul prezentării verdictului UE privind statutul de țară candidat, legislativul european a subliniat că Ivanishvili trebuie sancționat. Influența acestuia are un caracter distructiv atât de ordin politic cât și economic, cu repercusiuni asupra independenței justiției și a viabilității instituțiilor democratice (persecutarea jurnaliștilor, membrilor opoziției etc.).
Angajamentele Ucrainei, Moldovei și Georgiei în vederea dezoligarhizării
Cele mai multe acțiuni în vederea dezoligarhizării au fost anunțate de Moldova. Potrivit Planului de Acțiuni, adoptat în cadrul Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană din luna august, urmează să fie elaborat mecanismul pentru a exclude factorul oligarhic din sfera politică, economică și publică. Experiența străină și recomandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare. Comisia Electorală Centrală și Consiliul Audiovizualului vor fi antrenate în procesul de dezoligarhizare țintind finanțarea partidelor politice și respectiv influența asupra surselor media. Mai mult ca atât, se preconizează evaluarea întreprinderilor de stat în raport cu influența oligarhică. Unele măsuri sunt preconizate până în noiembrie-decembrie 2022, altele urmează să fie implementate până în iunie 2023.
Ucraina implementează legea anti-oligarhie în vigoare din septembrie 2021. La ședința Comisiei pentru Integrare Europeană a Radei Supreme din luna august s-a discutat despre îndeplinirea cerințelor UE, inclusiv în domeniul dezoligarhizării. Astfel, Consiliul Național de Securitate și Guvernul urmează să elaboreze „registrul oligarhilor” pentru a putea pune în aplicare legea. Totodată, autoritățile ucrainene sunt în așteptarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, care cel mai degrabă vor fi acceptate de Kiev pentru a nu prejudicia dialogul cu UE pe marginea statutului de țară candidat.
În Georgia, lucrurile sunt în suspans. Evaluarea îndeplinirii condițiilor UE a fost mutată pentru 2023, în loc de termenul de decembrie 2022, stabilit inițial inclusiv pentru Ucraina și Moldova. Autoritățile georgiene nu au exclus elaborarea unei legi privind dezoligarhizarea, însă lipsește o voință politică clară și un plan de acțiuni fezabil. Politicieni europeni echivalează acest proces cu “de-Bidzinarea și de-Ivanishvilizarea” Georgiei, iar reprezentanții societății civile consideră că crearea unor instituții independente în domeniul statului de drept va contribui de la sine la deoligarhizarea țării.
În loc de concluzii...
După 8 ani de la semnarea Acordurilor de Asociere, UE este determinată să trateze frontal problema oligarhiei în Ucraina, Moldova și Georgia. Până acum, Bruxelles-ul a ezitat să ceară combaterea oligarhiei într-un mod atât de deschis în cadrul condiționalităților atașate la asistența macro-financiară sau în cadrul dialogului politic.
Perspectiva de aderare la UE a schimbat parametrii și intensitatea relațiilor bilaterale. Pe de o parte, UE are nu doar interesul, dar și obligația, de a deveni mai exigentă față de factorii care destabilizează instituțiile de stat, fără de care aderarea la UE este imposibilă. Pe de altă parte, cele trei țări trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare, dacă vor cu adevărat să ajungă la etapa negocierilor de aderare într-un viitor tangibil.
Dionis Cenușa, Columnist principal
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în
Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
Dionis Cenușa
Vezi și:
- Criza din Orientul Mijlociu și perspectiva europeană pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictului transnistrean – trei scenarii pe fundalul intereselor geostrategice ale Moldovei, Ucrainei și Rusiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Precedentul Ciprului, „conflictele înghețate” post-sovietice și agenda europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele protestelor anti-guvernamentale din Georgia și Moldova asupra pozițiilor UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucraina, Moldova și Georgia în contextul apropierii de UE: 5 principii pentru eficientizarea reformelor. Analiză de Dionis Cenușa
- Apropierea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de UE – progres cu mai multe viteze. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Prevenirea amenințărilor de origine rusă în 2023: trei domenii prioritare de reducere a riscurilor pentru Occident. Analiză de Dionis Cenușa
- “Remodelarea” infrastructurii critice regionale sub impactul războiului – cazul Ucrainei, Rusiei și al UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Criza energetică din Moldova și sentimentele de “unire” cu România, analiză de Dionis Cenușa
- Infrastructura critică a Ucrainei vs. ponderea energetică a Rusiei: “războiul nervilor”. Analiză de Dionis Cenușa
- Parametrii asistenței occidentale pentru Ucraina și Moldova – o pregătire înainte de „iarna rusească”. Analiză de Dionis Cenușă
- Tacticile rusești împotriva Ucrainei și Moldovei: ramificarea crizelor energetice. Analiză de Dionis Cenușa
- Atacurile rusești împotriva infrastructurii critice: riscurile pentru reziliența Ucrainei și implicațiile pentru UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Noile scenarii ale agresiunii rusești în lumina anexării ilegale din sud-estul Ucrainei. Analiză de Dionis Cenușa
- Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier. Analiză de Dionis Cenușa
- Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Georgia și Moldova – analiza comparată a rezilienței de stat și a riscurilor de origine rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile UE și arma energetică a Rusiei – solidaritate versus fragmentare. Analiză de Dionis Cenușă
- Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național. Analiză de Dionis Cenușa
- Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Cursa pentru candidatura de aderare la UE: Cele trei scenarii pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei – între blocaje și alternative noi. Analiză de Dionis Cenușa
- Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Analiză de Dionis Cenușa
- Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat. Analiză de Dionis Cenușa
- „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancționarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei și factorul chinez. Analiză de Dionis Cenușa
- Invazia rusă și “rivalitatea” Ucrainei, Moldovei și Georgiei pentru aderarea la UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Rolul asistenței UE în desprinderea Moldovei de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa
- Top șapte prognoze pentru PaE în 2022: Testarea reformelor locale și presiunea competiției geopolitice. Analiză de Dionis Cenușa
- Bilanțul anului 2021: 5 progrese și provocări în PaE – reziliența pro-UE și noile focare de instabilitate regională. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă post-merkeliană a Germaniei – mai proeuropeană în Europa de Est și mai dură față de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România și „echilibrarea” cu Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenko. Analiză de Dionis Cenușa
- Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Intențiile Rusiei de a contrabalansa influența occidentală în spațiul CSI, analiză de Dionis Cenușa
- Energizarea dialogului UE-Moldova: între entuziasm geopolitic, “moment istoric” și constrângeri locale. Analiză de Dionis Cenușa
- Așteptările UE și realitatea politică din Georgia și Moldova: contradicții și riscuri. Analiză de Dionis Cenușa
- Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale. Analiză de Dionis Cenușa
- Resuscitarea relației Rusia-Moldova și conștientizarea vectorului european moldovenesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictelor teritoriale în Parteneriatul Estic: În căutarea unei abordări personalizate a UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Triunghiul “asociat” Georgia-Moldova-Ucraina: aprofundarea integrării în UE și “scutul” împotriva influenței rusești. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile economice ale UE și vulnerabilitatea Parteneriatului Estic la precedentul creat de Belarus, Analiză de Dionis Cenușa
- Alegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei. Analiză de Dionis Cenușa
- Aprofundarea diferențelor în Parteneriatul Estic și apariția “Trio-ului” pan-european. Analiză de Dionis Cenușa
- Oligarhii din Georgia, Moldova și Ucraina: între retragere, regrupare și „reeducare”. Analiză de Dionis Cenușa
- Atitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație, analiză de Dionis Cenușa
- Ajustarea regimului fără vize cu UE pentru est-europeni – de la pandemie spre “pașaport verde”. Analiză de Dionis Cenușa
- „Sputnik V” la frontiera UE și țintele Rusiei în Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Trăsăturile “diplomației vaccinului” în Moldova: Avantajele României în fața Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Calculele UE în Ucraina, Georgia și Moldova – navigând între crize politice, reforme și „umbrele” Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Anticiparea reacției Rusiei la viitoarele sancțiuni UE: divizare, dezinformare sau destabilizare? Analiză de Dionis Cenușa
- Relația UE-Rusia în 2021 - între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”. Analiză de Dionis Cenușa
- Reeuropenizarea politicii externe a Moldovei și poziția UE vizavi de criza politică moldovenească. Analiză de Dionis Cenușa
- Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”. Analiză de Dionis Cenușă
- Bilanțul anului 2020 pentru statele PaE: 5 oportunități și 5 provocări majore. Analiză de Dionis Cenușă
- UE, “Actul Magnitsky” și țintirea autocraților din vecinătatea estică. Analiză de Dionis Cenușa
- Relația Moldova-Rusia și tranziția post-Dodon: între abordarea “inteligentă” și cea “emoțională”. Analiză de Dionis Cenușă
- Reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Vecinătatea estică a UE la o nouă răscruce – între enigme electorale și crize de securitate. Analiză de Dionis Cenușa
- Moldova – alegeri prezidențiale fără „vot geopolitic”? Analiză de Dionis Cenușă
- Optica Rusiei, Chinei și UE vizavi de criza politică din Belarus – între intervenție, susținere și influență, analiză de Dionis Cenușa
- Belarus – o nouă “revoluție de catifea” în Parteneriatul Estic? Analiză de Dionis Cenușa
- „Favoriții” mecanismului de condiționalitate al UE: Georgia, Moldova sau Ucraina? Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele acțiunilor UE în Moldova – asistența financiară și contradicțiile opoziției, analiză
- Președinția Germaniei în UE și viitorul Parteneriatului Estic: Ghidul pentru gestionarea unei realități „incomode”, analiză
- Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză
- Condiționalitatea UE și combaterea euroscepticismului în Parteneriatul Estic, Op-Ed
- Uniunea Euroasiatică și criza sanitară: integrare lacunară și ambiții geopolitice, Op-Ed
- Solidaritatea NATO și factorul rusesc: Lecția dură a rezilienței de stat. Op-Ed
- China și Rusia - diplomație sanitară și “fragmentarea” Europei, Op-Ed