Detalii privind demersul de ridicare a imunității deputaților Cebotari și Jardan

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat în plenul Parlamentului ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir Cebotari în vederea aplicării acțiunilor de urmărire penală legate de preluarea controlului asupra activelor Aeroportului Internațional Chișinău. Pentru efectuarea investigațiilor pe acest caz, procurorii au pornit mai multe cauze penale, în care figurează mai multe persoane, inclusiv deputații Petru Jardan, Vladimir Cebotari, Ilan Șor, precum și alte persoane.

Într-un comunicat de presă citat de IPN, Procuratura Generală menționează că investigația are în vizor acțiunile unui grup de persoane din care făcea parte și deputatul Petru Jardan. Acesta, în perioada 2012-2014, atunci când deținea funcția de director interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, ar fi comis abuz de serviciu, prin faptul că a creat condițiile necesare pentru concesionarea Aeroportului. Mai mult, pe când era membru al Grupului de lucru pentru elaborarea studiului de fezabilitate al acestui parteneriat public-privat, deputatul ar fi acționat în interesul unui grup criminal organizat și ar fi indicat condiții de concesionare în defavoarea statului. Aceasta ar fi inclus și păstrarea taxei de modernizare de nouă euro per pasager la plecare pentru concesionar, dar și necesitatea selectării concesionarului prin concurs închis.

Vladimir Cebotari a deținut, începând cu anul 2013, funcția de viceministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor. Atunci ar fi luat parte la organizarea simulării procedurii de concurs, precum și i-ar fi informat selectiv pe unii potențiali participanți la concursul închis menționat, chiar fără să cunoască dacă aceștia intenționează să facă afaceri în Moldova. Mai exact, în calitate de membru al comisiei de concurs pentru selectarea concesionarului activelor Aeroportului, acesta ar fi expediat invitații către companiile propuse de către Petru Jardan.

Procuratura mai menționează că prin votul său la Comisia de concurs, deputatul Vladimir Cebotari ar fi contribuit la obținerea ilegală a activelor financiare de către grupul criminal organizat, în proporții deosebit de mari. Mai mult, acesta și-ar fi folosit abuziv atribuțiile deținute în organele publice, întreprinderile de stat sau organele colegiale cu drept de decizie. Și anume pentru ca în contractul de concesiune să fie inclusă perceperea taxei de modernizare de nouă euro per pasager la plecare, în beneficiul exclusiv al Avia Invest.

Prin urmare, după semnarea contractului de concesionare a Aeroportului, în anul 2013, Petru Jardan a devenit administrator al companiei Avia Invest, iar Ilan Șor a devenit președinte al Consiliului de administrare. „În aceste noi calități, aceștia au „fructificat”, de comun cu deputatul Vladimir Cebotari și alte persoane, rezultatele schemei criminale pe care au pus-o la cale”, se mai spune în comunicat.