De ce PDM a ajuns în opoziție? Analiză IPN

„Congresul 9 al PDM nu a fost Congresul 20 al PCUS, „de curățare”. Va avea nevoie PDM de încă 11 congrese sau va reuși mai înainte să spună ceea ce are de spus și să facă ceea ce are de făcut? Când și cum vor începe să funcționeze măturile simbolice demonstrate de către unul dintre delegații congresului?...”
---

Congresul 9 extraordinar al fostului partid de guvernământ, care a avut loc sâmbăta trecută, urma să dea răspuns la întrebarea scoasă în titlu. Cel puțin așa declara în ajun într-o emisiune televizată ex-premierul Pavel Filip, ales în calitate de nou președinte al PDM. Însă congresul nu a oferit un răspuns clar în acest sens. Cele câteva tentative de a se apropia măcar de vreo variantă sinceră de răspuns au fost extrem de timide și puțin convingătoare. Nu este de mirare că acestea nu și-au găsit nicio reflectare în documentele finale – Declarația Politică și Rezoluția Congresului.

Răspunsuri aproximative

Problemei respective i-a fost rezervat cel mai mult spațiu în raportul prezentat de președintele interimar, care tot Pavel Filip era, precum și în luarea de cuvânt a președintelui de onoare Dumitru Diacov, însă într-o proporție infimă comparativ cu aprecierile pozitive date activității anterioare a Partidului și cu criticile și acuzațiile dure, aduse actualei guvernări. „De ce am ajuns în opoziție cu cel mai bun scor electoral din toată istoria partidului?”, s-a întrebat noul lider al PDM, după care a urmat o serie de „nereușite, greșeli care au subminat mersul nostru înainte”. Iată cele mai importante dintre ele, potrivit celor doi vorbitori:

- PDM nu a răspuns la campania de demonizare a partidului;
- PDM nu a reacționat mai dur la cazul invalidării alegerilor locale din Chișinău, iar societatea a interpretat că PDM ar fi avut o vină în acest caz;
- PDM nu a reacționat mai dur la „criza miliardului” (termen folosit în locul celui consacrat „furtul miliardului” – n.a.), din cauza că a respectat independența organelor de dreptdar care „au trenat”. Greșeala a avut efecte politice nefavorabile pentru „cei care guvernează”.;
- Deciziile în PDM s-au luat de către „1-2” persoane, fiind ignorară democrația internă;
- PDM a avut o relație internă de partid „rigidă”, „mecanică”, în detrimentul comunicării vii, de aceeași calitate a fost și relația centrului cu structurile teritoriale.

„Am comunicat puțin și prost, nu am răspuns la acuzațiile care ni s-au adus...”, a concluzionat Pavel Filip.

Între „războiul mediatic” și răspunsul la întrebarea copiilor

Dintre ceilalți vorbitori poate doar vicepreședinta partidului și a Parlamentului Monica Babuc a mai încercat să caute motive interne pentru actuala situație a PDM: „Am pierdut un război mediatic”, a spus ea, aducând, de fapt, acuzații cuiva care ar fi dus un asemenea „război” împotriva PDM. A părut că începe a se gândi la un răspuns și ex-ministrul și actualul deputat PDM Vasile Bîtca: „Eu nu înțeleg de ce ne numesc „hoților”, „bandiților”, „la pușcărie!”?  Cred că cei care au făcut crime, încolo să meargă, nu noi... Am copii și dumneavoastră aveți copii – ce să le răspundem?”. Doar că, după această scurtă abatere „lirică”, a revenit la discursul său despre realizările și meritele PDM, trecute și viitoare, inclusiv ale organizației teritoriale din raionul Nisporeni pe care o conduce.

Dar și acești vorbitori, și toți ceilalți, au evitat, trebuie să înțelegem, conștient, să formuleze alte motive pentru care, conform propriilor afirmații, societatea a fost gata să voteze în alegeri anumiți reprezentanți ai PDM, dar nu și formațiunea în ansamblu.

Nimic despre...

Admitem că vorbitorii de la tribuna congresului și toți delegații care au votat documentele finale au perfectă dreptate în tot ceea ce spun și referitor la „meritele” PDM, și la „vina-trădarea” actualei guvernări, dar și la propriile „greșeli” recunoscute. Însă, în mod evident, nu au spus și despre alte „greșeli”, mult mai relevante, de pe timpul cât formațiunea s-a aflat la guvernare și pentru care nu are cum să nu răspundă în fața societății, inclusiv cu poziția de partid de guvernământ. De exemplu, nimic nu s-a spus despre corupția endemică și „justiția injustă” din Republica Moldova, atestate de către organismele internaționale și resimțite puternic de societate pe propria piele. De fapt, nimic despre frauda bancară, întreprinsă nu se știe de cine și rămasă neinvestigată timp de cinci ani, datoriile pentru care au fost puse de guvernarea PDM pe umerii fiecăruia dintre cetățeni pentru câteva decenii înainte. Nimic despre profesorii turci expulzați în mod inuman nu fără știrea sau mai degrabă la indicația reprezentanților suspuși ai fostei guvernări. Nimic despre Vlad Plahotniuc, numele căruia nu a fost rostit niciodată, dar niciodată, de către niciun vorbitor timp de trei ore cât au durat lucrările congresului. Inclusiv, nu s-a spus cine au fost și de ce li s-a permis acelor „1-2 persoane” să ia decizii în afara mecanismelor democratice, încălcând democrația internă și principiile comunicării democratice în partid? Din cauza cui „timp de vreo 17 ani societatea nu a avut nicio pretenție la PDM” și doar în ultimii ani „s-au comis greșeli din cauza cărora PDM a pierdut ceea ce a avut”? Nemaivorbind de suspiciunile care circulă în întreaga societate, cu sau fără război mediatic, privind subordonarea instituțiilor statului sau chiar „capturarea” statului în întregime, în interesele „grupurilor oligarhice”, vorba „partenerilor europeni ai PDM”. Nu s-a explicat măcar de ce a trebuit de ales un nou președinte al partidului, nu s-a rostit, măcar de formă, numele celui care a renunțat la această funcție și nu s-a explicat de ce a plecat din țară pe ascuns și rămâne ascuns până acum?. Și aceasta în pofida necesității evidente de a închide acest capitol din istoria PDM, într-un fel sau altul. A fost o sugestie formulată la aceeași emisiune televizată din ajun de către unul dintre analiștii politici calificați și, se pare, bine intenționat în raport cu PDM, dar care nu a fost auzită.

De ce o alianță „nefirească” în locul a două „firești”?

În căutarea răspunsului privind motivul trecerii în opoziție, nu a ajuns nimeni dintre participanții la congres să se întrebe în voce, de ce, cu cel mai bun scor electoral din istorie, două treimi din societate au preferat să voteze alte partide decât cel de guvernământ și, principalul, de ce ceilalți actori politici ajunși în Parlament au preferat să constituie o „alianță nefirească” între ei decât una dintre altele două  alianțe posibile, „mai firești”, cu PDM? Poate că, în căutarea răspunsului, s-ar fi ajuns la întrebarea ce s-a întâmplat cu toți foștii parteneri ai PDM, după ce au constituit alianțe de guvernământ cu acesta? Fără aceste și alte clarificări, procesul de refacere, de curățare a PDM, anunțat în calitate de intenție, apare astăzi, în cel mai bun caz, incomplet și nesincer. 

Testul puterii

Se pare că, anterior, actualul președinte al PDM a fost mai aproape de răspuns atunci când sugera că unul din motivele situației actuale a formațiunii a fost comportamentul dur, chiar agresiv în raport cu mai multe lucruri și mai multă lume. Nu se știe exact, dacă atunci el s-a referit în acest sens și la partidele pro-europene pe care acum PDM le acuză de „trădarea cauzei europene”, însă percepția generală este că acestea, în special liderii lor, au fost și rămân ținta exclusivă a războiului hibrid, nu doar mediatic, pe care îl menține toți anii de la urmă și cu toate resursele PDM. Nici măcar la congresul de „resetare” PDM nu a recunoscut caracterul confruntațional, poate chiar cinic, al comportamentului său în relațiile cu partenerii europeni. Nu se știe exact, dacă PDM ar recunoaște măcar de acum înainte presiunile „agresive” și ingerințele puternice asupra presei nesubordonate sie, dar percepția generală este anume aceasta. Agenția IPN ar putea oferi informație suplimentară la acest capitol, însă doar unor persoane mai bine intenționate din PDM, decât cele cu care a fost obligată să contacteze până acum, la partid. Și aceasta ca să dăm doar câteva exemple de agresivitate și cinism foarte vehiculate în spațiul public.

Întrebarea din titlu ar putea fi formulată și mult mai complet și mai dramatic. „De ce a ajuns în opoziție un partid de guvernământ cu cel mai bun scor electoral din toată istoria sa de peste 20 de ani, care a beneficiat de cele mai mari resurse umane, financiare, administrative, mediatice și tehnologice, comparativ cu orice alt partid din toată istoria de aproape 30 de ani a țării?”. Unul din răspunsurile posibile ar putea fi că PDM, prin comportamentul său agresiv, chiar cinic, dar și nesincer, nu a trecut testul puterii, care se știe că „schimbă oamenii”, dar și partidele. Metamorfoza este cu atât mai explicabilă, cu cât este vorba despre un partid care vrea să ne convingă că este „centrist”, „unificator”, „coagulator de forțe în societate”, „partid fără de care Republica Moldova nu poate exista”. 

Început sau manevră?

Se pare, totuși, că s-au profilat și niște semne indirecte, potrivit cărora PDM cunoaște și greșelile reale, și actorii care au „greșit” mai mult, și ce are de făcut într-o anumită perspectivă. Faptul că în fruntea partidului a fost ales anume Pavel Filip, implicat până acum mai puțin în activitatea pur politică a PDM și nu cineva dintre persoanele mai apropiate fostului lider Vlad Plahotniuc, denotă o anumită intenție de schimbare a imaginii și cursului formațiunii. Chiar faptul nu tocmai democratic că Pavel Filip nu a avut niciun contracandidat la funcția de președinte, arată cât de mult au mizat anume pe el forțele din partid care l-au promovat și care au dorit să se asigure împotriva oricărui gen de surpriză în acest sens. Rămâne neclar încă dacă alegerea Filip s-a făcut în urma unui consens general în partid sau a prevalat poziția unei anumite grupări și care este aceasta? Cel puțin din lista noului Consiliu Politic Național în care au intrat practic, toate figurile proeminente ale PDM-ului de ieri, nu ne putem face o concluzie în acest sens.

Și totuși, pe parcursul congresului, s-a făcut vizibilă trecerea în „mai umbră” a unor foști fruntași importanți ai partidului, precum Andrian Candu și Vladimir Cebotari, cu scoaterea concomitentă „mai în față” a ex-ministrului de interne, deputatul Alexandru Jidan, numit sâmbătă și secretar general al formațiuni, precum și a Monicăi Babuc. Dar mișcările acestea ar putea fi interpretate, în aceeași măsură, și ca o manevră temporară.

Desigur, elita PDM a ales în mod conștient acest mod de desfășurare a unui congres extraordinar, generat de situația extraordinară în care s-a pomenit formațiunea după trecerea în opoziție și plecarea subită din țară a liderului său autoritar. Probabil, se mizează că acest mod va consolida rândurile partidului, aflat sub presiuni enorme interne și externe. Poate că se va purcede la „curățarea” anunțată și așteptată de mulți la următoarea etapă a procesului de reașezare a formațiunii, care va da răspunsuri mai clare la întrebarea scoasă în titlu. Așa sau altfel, Congresul 9 al PDM nu a fost Congresul 20 al PCUS, „de curățare” și „condamnare a cultului personalității”. Va avea nevoie PDM de încă 11 congrese sau va reuși să spună mai înainte ceea ce are de spus și să facă ceea ce are de făcut, pentru ca să fie crezut și creditat cu noi șanse, prima dintre ele fiind alegerile locale din 20 octombrie? Când și cum vor începe să funcționeze măturile simbolice demonstrate de către unul dintre delegații congresului?

Valeriu Vasilcă, IPN

Vezi și:
Pavel Filip: PDM nu visează să facă o ofertă PSRM sau blocului ACUM pentru reorganizarea guvernării
Anatol Țăranu: La Congres, PDM ar fi trebuit să facă o propunere de guvernare blocului ACUM
Pavel Filip este noul lider al PDM
Pavel Filip: PDM trebuie să răspundă de ce, cu cele mai multe mandate din istorie, a ajuns în opoziție