De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN

„Va reveni Vlad Plahotniuc în Moldova? Va reveni, cu voie sau fără voie...”
---

Plecarea subită și ascunsă a fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, din Moldova, a fost neașteptată pentru foarte multă lume, inclusiv pentru el personal. Asta de aceea că a cheltuit prea multe resurse de tot felul, a spart prea multe tipare, cu prea multă hotărâre, și-a făcut cu bună știință prea mulți oponenți sau chiar dușmani, ca să ne putem imagina că a luat în calcul la modul serios și această variantă de retragere din țară. Aceasta nu înseamnă că nu a avut în general un plan de rezervă, în cazul în care îi eșuau planurile legate de Moldova, dar acesta a fost mai degrabă unul tehnic, obligator pentru jucătorii care sunt sau se consideră de mare anvergură.

Trebuie că au existat motive foarte serioase pentru astfel de retragere, prea serioase care să poată fi ignorate chiar de către un jucător de talia lui. Care au putut fi o parte dintre cele mai serioase?

Lașitate sau onoare?

Ar putea avea dreptate într-o anumită măsură ex-premierul Vlad Filat, cel care se spune că a fost întemnițat nu fără ajutorul și interesul lui Vlad Plahotniuc, că ex-liderul PDM a plecat cum a plecat „din lașitate”. Însă DEX-ul ne arată că noțiunea „laș” are două componente: „lipsă de curaj” și „lipsă de onestitate”, pe care i le putem atribui lui Vlad Plahotniuc doar parțial. Unu: noțiunea de „onestitate” este relativ sau chiar total străină unor persoane care sunt capabile și au voința să construiască un sistem atât de dur pe care să pretindă să îl controleze în totalitate, cum se pretinde că a făcut-o el. Unii califică astfel de persoane drept „autoritare” sau „dictatoriale”, dar, cu atât mai mult nu îi poți imputa cuiva din această tagmă ceva după un criteriu pe care acesta nu-l acceptă și nu-l înțelege.  Doi: „lipsă de curaj” însemnă și „fricos”. Nu se știe dacă sentimentul de frică a fost primordial pentru un om, care se afla sub protecția, se spune, a absolut tuturor instituțiilor statului, inclusiv, al celor de forță, dar și, se mai spune, al unor formațiuni de pază și securitate, foarte puternice, care îi aparțineau. Sub astfel de „scut”, puține persoane ar fi stăpânite de sentimentul fricii în măsura în care să lase totul și să părăsească locul într-un stil care poate fi asemuit cu fuga rușinoasă. Așa-zisa sau reala tentativă de uzurpare a puterii de la mijlocul lunii iunie 2019 demonstrează suficient de convingător câte forțe ar fi putut aduna Vlad Plahotniuc sub flamurile sale și cât de hotărât a putut fi el de a merge „până la capăt”.

Securitate asigurată din interior

Respectiv, considerentele gen „pericole pentru viață și securitate”, invocate mai recent în cazul lui Ilan Șor, nu par să fie determinante. Poate fi vorba despre „pericolele pentru libertate”, dacă e să credem mai multor afirmații privind implicarea lui Vlad Plahotniuc în „toate schemele” de fraudare a „tot și toate” în Republica Moldova. Poate, dar nici motivul acesta nu pare a fi determinant. Asta pentru că, dacă rămânea la putere, cu acțiuni „până la capăt” sau fără ele, nimeni nu ar fi îndrăznit, cum n-a îndrăznit până acum, să-l abordeze într-o astfel de manieră. Iar dacă nu rămânea la putere, existau mai puține șanse să fie tras la răspundere, inclusiv pentru că mulți șefi și nu doar șefi ai instituțiilor care i-au fost subordonate ar fi putut fi acuzați de complicitate în condițiile când s-ar fi demonstrat fie că au coparticipat, fie că nu au acționat în conformitate cu legea. S-ar fi creat un front comun puternic în frunte cu un lider puternic. Respectiv, rămânând în Moldova, chiar și în afara guvernării, Vlad Plahotniuc și-ar fi asigurat mai multă securitate, decât din afara hotarelor țării. Un instrument sigur în acest sens ar fi fost și materialele compromițătoare pe care se spune că le-a adunat „pentru toți și pentru toate”. 

Umilința înfrângerii neașteptate

Fără un motiv mai mare decât acestea ex-liderul democrat nu ar fi părăsit țara. Iar un asemenea motiv ar putea consta în faptul că a conștientizat, neașteptat pentru sine, că a pierdut cea mai importantă bătălie din viața sa, a pierdut-o, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Or, ambiția lui și siguranța că a ajuns să controleze, deja, real, totul și toate, că toată lumea joacă după regulile sale, nu au putut suporta o astfel de înfrângere, care, rămânând în țară, l-ar fi umilit mult mai tare decât de peste hotare. Ambiția și siguranța sunt sentimente mai acceptate pentru persoane de această factură decât „onoarea” și „curajul”

Componenta externă a înfrângerii

Este adevărat, tehnic, lucrurile s-au putut întâmpla cumva altfel. Se spune că Vlad Plahotniuc a plecat la scurt timp după o discuție de 15 minute cu ambasadorul SUA Derek Hogan, care a avut loc „pe terenul” lui Vlad Plahotniuc, în sediul PDM. Este de presupus că ambasadorul a avut „oferte pe care nu le-a putut refuza”. Chiar ar fi suficient de ușor să ne imaginăm, de ce nu le-a putut refuza – o  parte dintre ele le-am descris mai sus. Altele s-ar putea referi la eventuale perspective, dacă interlocutorul ambasadorului nu ar fi dat ascultare „sugestiilor”. Însă fosta guvernare, iar aceasta înseamnă, în primul rând, Vlad Plahotniuc, au demonstrat nu o singură dată că pot să nu țină cont de poziția unor mari puteri geopolitice, în special UE și Rusia, dar și că se consideră în măsură să manevreze între interesele celor trei mari puteri (plus SUA) și chiar să joace pe interesele acestora în propriile interese. Și iată că cele trei puteri s-au unit și „au închis capcana”. O dezamăgire enormă, pe măsura ambițiilor și încrederii în sine. O înfrângere totală pe plan extern a unei ambiții totale interioare.

Componenta internă a înfrângerii


Înfrângerea totală a avut și componentă internă, nu mai puțin răsunătoare. Timp de aproape trei luni după alegerile parlamentare din februarie, PDM, iar aceasta înseamnă, în primul rând, Vlad Plahotniuc, a stat în poziția „marelui Kaa” din „Cartea Junglei”, fiind siguri de prada care, hipnotizată, amețită, îi va cădea în „gușă”. Pentru „marele Kaa” era indiferent dacă va cădea blocul ACUM sau PSRM, își putea imagina că e capabil să îi înghită pe ambii, așa cum a mai făcut-o cu alții de-a lungul anilor. Dar iată că PSRM-ACUM „l-au jucat pe degete” pe „marele combinator”, până în ultima clipă. L-au jucat sub propriii ochi și ai multiplelor sale servicii. Vă mai amintiți de aceea primă apariție a lui Vlad Plahotniuc, după o pauză mare de la alegeri: „M-ați așteptat? Sunt eu!” Și amenințarea adresată politicienilor din alte trei partide parlamentare: „Eu am să vă port de grijă...”. Înțelepciune populară demult a catalogat astfel de comportament: „Dacă cineva te-a sfătuit, rău a făcut”. Dacă ai făcut-o din capul tău...”. Nu este exclus ca această componentă internă a înfrângerii să fi avut și o implicare externă, după cum se afirmă, dar aceasta confirmă o dată în plus faptul înfrângerii totale, generale și neașteptată a unui lider care s-a considerat și a fost considerat de anturajul său, infailibil.

Va reveni?

Va reveni Vlad Plahotniuc în Moldova? Va reveni, cu voie sau fără voie. Fără voie, dacă va fi adus de noua putere, care pentru aceasta trebuie să aducă dovezi sigure, mai întâi pentru comunitatea internațională, că el are legătură cu măcar o parte din ce i se incriminează. De voie, pentru că ambiția nu are alt leac decât realizarea unor planuri „mărețe”, trasate din timp, în special, dacă ele iată-iată se și realizau. Doar că istoria spune că, la o revenire, un alt ambițios, a fost exilat, totuși, pe insula Elba, iar, la altă revenire - pe insula Sfânta Elena, unde și-a găsit sfârșitul.

Valeriu Vasilică, IPN