Crește salariul minim al angajaților instituțiilor de învățământ aflate la autogestiune

Începând cu luna mai, salariul minim al angajaților din cadrul instituțiilor de învățământ aflate la autogestiune va fi majorat de la 2000 la 3500 lei. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de Guvern. Prin decizia de astăzi a fost extinsă și lista beneficiarilor de spor lunar pentru deținerea titlurilor științifice sau științifico-didactice. De susținere financiară din partea statului vor beneficia cercetătorii științifici, personalul de conducere care activează în organizații din domeniile cercetării și inovării, precum și personalul de conducere din învățământul superior, transmite IPN.

Cu șapte poziții va crește clasa de salarizare pentru personalul de conducere, mai exact director și director adjunct, din cadrul instituțiilor publice de învățământ profesional tehnic.

Sporul pentru titlurile onorifice „Artist al Poporului” și „Maestru în Artă” crește de la 200 la 250 de lei, iar pentru titlurile „Emerit”, „Om Emerit”, „Maestru al Literaturii” și „Meşter - Faur”– de la 100 la 150 de lei. În aceeași măsură se majorează și sporul pentru titlurile „Maestru Emerit al Sportului” și „Maestru Internaţional”. De la 30 la 100 de lei crește sporul salarial pentru titlul „Maestru al sportului” .

Costul anual estimat pentru implementarea prevederilor proiectului este de 82,5 milioane de lei, bani care vor fi alocați din bugetul de stat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.