Consiliul municipal Chişinău va examina posibilitatea majorării tarifului pentru întreprinderea Lumteh

Consiliul municipal Chişinău (CMC) va examina în şedinţa de joi, 23 februarie, majorarea tarifelor pentru întreprinderea municipală Lumteh. Şeful adjunct al Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii din cadrul Consiliului municipal, Alexei Vârlan, a declarat pentru Info-Prim Neo că tariful respectiv este format în baza tuturor cheltuielilor ce ţin de deservirea tehnică a unui pilon şi a unei lămpi care funcţionează. Majorarea acestui tarif a fost necesară în legătură cu scumpirea în ultimul timp a materialelor necesare pentru deservirea unei unităţi de iluminare, precum şi cu implementarea programului de iluminare a municipiului Chişinău. Vârlan a menţionat că tariful nou de 165,4 lei, care va fi propus spre examinare Consiliului municipal, este cu doar 3,2 la sută mai mare decât cel vechi. El a mai spus că funcţionarea în anul curent a celor 34 mii de lămpi din municipiu, aflate în gestionarea întreprinderii Lumteh, va depinde în totalitate de volumul alocărilor de la bugetul municipal. Sursa citată a ţinut să mai precizeze că în prezent se lucrează activ în vederea iluminării străzilor din municipiu. Astfel, dacă în anul trecut oraşul era iluminat în proporţie de 20 la sută, în prezent s-a ajuns la 39 la sută. Totodată, se doreşte stabilirea, până la sfârşitul anului, a coeficientului de 60 la sută de iluminare a oraşului, a mai spus Vârlan, citat de Info-Prim Neo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE