Comisia Electorală Centrală a întocmit o listă cu 102 persoane care nu pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali la alegerile locale generale din 5 noiembrie sau care urmează să fie excluse din cursă în cazul în care au fost înregistrate deja. Lista a fost transmisă către consiliile electorale de circumscripție de nivelul I și II.
Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media CEC, Rodica Sîrbu, a declarat că, urmare a dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale, CEC a recepționat de la Inspectoratul General al Poliției, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Generală informații cu privire la persoanele care au interdicții legale de a candida. În baza acestora a fost întocmită lista care a fost transmisă organelor electorale.
„Lista nu poate fi făcută publică. Și aici există cel puțin două motive. Vorbim, în primul rând, despre principiul prezumției nevinovăției, dar și despre date cu caracter personal”, a notat Rodica Sîrbu.
Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat pe 4 octombrie decizia prin care au fost stabilite criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie și posibilitatea de contestare a acestor decizii administrative la Curtea de Apel.
Și Parlamentul a votat în două lecturi modificări la Codul Electoral. Noile prevederi stipulează criteriile în baza cărora se va decide neadmiterea în cursa electorală a membrilor unui partid declarat neconstituțional. Este vorba despre persoanele bănuite sau învinuite de săvârșirea unor infracțiuni care au fost menționate de către Curtea Constituțională ca argument în contextul declarării neconstituționalității partidului politic. La fel, nu vor fi admise în alegeri persoanele care au fost excluse dintr-un scrutin electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării transparente, iar acest fapt a fost reținut drept argument distinct la declararea neconstituționalității partidului politic. Pasibile de neadmitere vor fi și cei culpabili de comiterea unor fapte ce au dus la includerea acestora în listele de sancțiuni internaționale ale unor organizații internaționale au ale unor state, acest fapt constituind o circumstanță particulară reținută de către Curte în cuprinsul hotărârii de declarare a neconstituționalității partidului.
- RETROSPECTIVA IPN „ALEGERI 2023”
- Localnicii din satul Aluatu nu și-au ales primarul. Peste 2 săptămâni, din nou alegeri
- Considerente postelectorale. Op-Ed de Igor Boțan
- În satul Aluatu din raionul Taraclia duminică are loc turul doi al votării repetate
- Calibrarea reformelor pentru următoarele alegeri. Op-Ed de Dr. Dorina Baltag
- Viorel Chivriga: Localitățile din Moldova au un potențial enorm să atingă un nivel european de dezvoltare, unele deja au reușit asta
- Stanislav Ghilețchi: Europenizarea trebuie să înceapă de la nivel local
- Ion Galeru: Fiecare ales local trebuie tratat de guvernare în mod egal, indiferent de culoarea politică
- Viorel Furdui: Aleșii locali - printre principalii promotori ai europenizării
- Alegerile locale în contextul vectorului european. Dezbatere IPN
- Angela Caraman: Prim-ministrul și președintele nu au obligația de a-și suspenda activitatea în campanie
- Leonid Boaghi, avantajele colaborării dintre APL și mediul asociativ: Când nu ai parteneri trebuie să ți-i crești
- Mariana Galea: Nu poți vorbi de prea multă autonomie la nivel local când bugetele sunt mici
- Andrei Covali: Pentru primar și consiliul local, primordial trebuie să fie interesul cetățeanului
- Aleșii locali după alegeri: colaborare și concurență pentru interesul public. Dezbatere IPN
- În Moldova numărul femeilor primare va atinge ponderea de 30% abia în 2039, CPD
- Veaceslav Ioniță: Discursul în campania pentru alegeri locale trebuie să fie axat pe problemele reale ale localităților
- În 15 ani, ponderea femeilor candidate pentru funcția de primară a sporit doar cu 7%, CPD
- Silviu Bivol: Calitatea clasei politice poate fi crescută făcând pași concreți în acest sens
- Valeriu Sainsus, despre specificul alegerilor locale: Nu contează culoarea politică, contează omul
- Calitatea clasei politice și portretul alegatorului la nivel local. Dezbatere IPN
- Semnale Electorale pentru reformarea Administrației Publice. Op-Ed de Dr. Dorina Baltag
- Percepțiile societății față de rolul femeilor în politică s-au înrăutățit, constatări
- Coaliția Civică Pentru Alegeri Libere și Corecte: Scrutinul local a fost parțial liber și corect
- Cetățenii sunt descurajați pentru că nimeni din politicieni nu a făcut pușcărie pentru corupție, deputat
- Mandatul de primar al lui Ion Ceban a fost validat
- Mandatul de primar al orașului Căușeni a fost invalidat
- Peste 192 de mii de lei au fost ridicați în cadrul perchezițiilor la un reprezentant al PP Șansă
- În 2 săptămâni, cetățenii din satul Aluatu vor fi așteptați din nou la urnele de vot
- Și în turul II al alegerilor, PAS și PSRM au câștigat cele mai multe primării
- Cel mai tânăr primar are 23 de ani, iar cel mai vârstnic – 71 de ani
- Constatările și concluziile preliminare ale Misiunii ENEMO pentru al doilea tur de scrutin
- Observatorii Promo-LEX au raportat 126 de incidente pe parcursul votării
- Un deputat a câștigat mandatul de primar într-un sat din Nisporeni
- La Comrat rămâne primar Serghei Anastasov
- Cine a câștigat primăriile în opt suburbii ale municipiului Chișinău
- Fost ministru, primar la Ungheni
- Peste 314 mii de alegători au participat la scrutinul din 19 noiembrie
- Alexandr Petkov a câștigat alegerile la Bălți
- Alegerile sunt valabile în municipiul Bălți
- Peste 60 de incidente raportate de observatorii Promo-LEX
- Peste 16% alegători au votat la Bălți până la ora 15.00
- Alexandr Petkov: Astăzi se decide soarta Bălțiului
- Procesul de vot are loc fără incidente semnificative, CEC
- Maxim Moroșan: Am votat pentru un viitor bun și corect al orașului Bălți
- Circa 126 de mii de alegători au ieșit la vot până la ora 12.00
- Maia Sandu: Ieșiți la vot și decideți liber cum vreți să fie localitatea voastră
- Incidente în procesul electoral raportate de observatorii Promo-LEX
- Dorin Recean: Este foarte important ca astăzi fiecare să iasă la vot
- Peste 851 de mii de alegători sunt așteptați astăzi la urne. Toate secțiile de votare s-au deschis
- Turul II al alegerilor locale are loc în 273 de localități și alegeri repetate – în altele opt
- Promo-LEX constată în continuare utilizarea abuzivă a resurselor administrative
- Cauza decepțiilor și suferințele lui Marc Tkaciuk... Op-Ed de Victor Pelin
- Pavel Postica: În turul doi de scrutin la urne sunt așteptați 830 de mii de alegători
- Alexandru Bujorean: Fiecare scrutin este o nouă hârtie de turnesol pentru societate
- Igor Bucătaru: Utilizarea resurselor administrative, în topul listei de încălcări admise la alegeri
- Angela Colațchi: Dacă nu ar exista teren fertil pentru coruperea electorală, atunci acest fenomen nu ar avea așa amploare
- Influența actelor de corupție asupra procesului electoral la nivel local. Dezbatere IPN
- PAS a obținut cele mai multe mandate de primari aleși pe țară
- Rezultatele alegerilor: un test pentru integrarea europeană a Moldovei. Op-Ed de Dr. Dorina Baltag
- Alexandr Petkov l-a invitat repetat la dezbateri pe contracandidatul său de la Bălți
- Socialistul Maxim Moroșan îl invită pe Renato Usatîi la dezbateri
- 828 de mii de buletine de vot sunt tipărite pentru turul II de alegeri
- Revoluția se amână... Op-Ed de Victor Pelin
- Lilian Carp: Candidații trebuie obligați să participe la dezbateri electorale
- Alegerile locale și perspectiva revanșei ruso-moldoveniste. Op-Ed de Anatol Țăranu
- Janis Mazeiks: Cei care nu respectă legea, să fie abordați prin căi obișnuite, ca să existe posibilitatea de a le ataca
- Adrian Băluțel: Când avem un pericol direct la securitatea statului, ne asumăm decizii riscante
- Ion Tăbîrță: Pentru anul 2025 de pe acum se prefigurează dispute geopolitice
- Igor Dodon: Socialiștii nu-și vor retrage candidatul la funcția de primar de Bălți
- În primăvară vor avea loc alegeri parțiale în unele localități din țară
- A fost stabilit turul II al alegerilor locale
- Victor Koroli: Persoanele cu nevoi speciale se ciocnesc de o serie de obstacole în procesele electorale
- Cornelia Ursu: Persoanele cu nevoi speciale și minoritățile etnice se ciocnesc de o barieră în procesele electorale - discursul de ură
- Svetlana Rusu: Programele naționale pentru susținerea categoriilor vulnerabile trebuie să fie și aplicabile la nivel local, nu doar pe hârtie
- Alina Andronache: Numărul femeilor în politică și în funcții decizionale a crescut, dar…
- Participarea femeilor, minorităților etnice și persoanelor cu nevoi speciale în alegerile locale. Dezbatere IPN
- Instituțiile mass-media sunt îndemnate să informeze echidistant alegătorii
- Acces relativ egal pentru candidați, transfer de imagine și dezechilibru de gen, raport CJI
- PAS și PSRM au obținut cele mai multe mandate în consiliile raionale
- Marina Tauber: Decizia de excludere a Arinei Corșicova este rușinoasă și va fi contestată
- Arina Corșicova a fost exclusă din cursa electorală la Bălți
- Alexandru Bujorean: Trebuie să ne alarmeze faptul că fenomenul „Orhei” se multiplică
- Mihai Mogîldea: În marile orașe și în regiunea de Nord se atestă un semi-eșec al PAS-ului
- IDOM pledează pentru măsuri suplimentare care să garanteze dreptul la vot în instituțiile de psihiatrie
- 650 de persoane din instituțiile de psihiatrie și-au exercitat dreptul la vot pe 5 noiembrie
- CEC face precizări privind organizarea campaniei electorale pentru turul doi
- RETROSPECTIVA IPN „ALEGERI 2023”
- Dragoș Galbur: În Chișinău din 28 de candidați, 22 au fost de umplutură
- Valeriu Pașa: Lovitura s-a dat în fortăreața viziunilor proeuropene
- MAN și PAS vor avea câte 20 de consilieri în CMC
- Repartizarea mandatelor în Consiliul municipal Bălți
- Igor Grosu: Partidul Acțiune și Solidaritate va avea o echipă puternică în CMC
- În 623 de localități, primarii au fost aleși din primul tur
- Igor Dodon: Guvernarea a suferit o înfrângere
- ENEMO a prezentat Declarația Preliminară privind alegerile din 5 noiembrie
- În 10 suburbii a Chișinăului primarii au fost aleși din primul tur. În altele 8 va fi organizat turul doi
- Ion Ceban: Vă asigur că am să fiu primarul tuturor
- Partidul Nostru a acumulat cele mai multe voturi în alegerile pentru Consiliul municipal Bălți
- Andrei Donică a pierdut alegerile la Condrița
- Rezultatele pentru Consiliul municipal Chișinău
- Scorul acumulat de cei 27 de candidați la șefia capitalei
- 100% procese verbale. Ion Ceban câștigă Primăria din primul tur de alegeri
- Candidatul PAS și un candidat independent vor merge în turul doi la Ungheni
- Nicolae Dandiș a câștigat alegerile la Cahul, potrivit rezultatelor preliminare
- La Bălți va fi nevoie de turul doi
- La Chișinău mai sunt 2 procese verbale neprelucrate. Ion Ceban Acumulează 50,63% voturi
- Ion Ceban: Conform datelor preliminare, MAN a câștigat în Chișinău
- Protestele – testul forței opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- 302 din 305 procese verbale: Ion Ceban – 50,65%, iar Lilian Carp – 28,20%
- După prelucrarea a o treime din procesele verbale, Ion Ceban acumulează 53% din voturi
- Rezultate preliminare în municipiul Bălți: primii sunt Arina Corșicova și Alexandr Petkov
- Lilian Carp după închiderea secțiilor de vot: Chișinăul trebuie pus alături de capitalele europene
- 30 din 305 procese verbale: Ion Ceban acumulează peste 54% din voturi
- În opt localități vor fi organizate alegeri repetate
- Vasile Bolea: Indiferent de rezultate, promisiunile date cetățenilor trebuie realizate
- Secțiile de votare s-au închis. La urne s-au prezentat peste 41% din alegători
- Poliția: Încălcări sau incidente majore nu au fost înregistrate
- Ion Ceban: Prioritatea noastră este asigurarea securității votului fiecărui chișinăuian
- Tentative de corupere și agitație electorală. Constatările Promo-LEX
- Până la ora 19.00 și-au exercitat dreptul la vot 40% dintre alegători
- Peste 1 milion 60 de mii de alegători au votat până la ora 18.00
- Dorin Recean: Chem toată lumea la vot, turul doi pentru alegerea consiliilor locale nu va fi
- Din 898 de localități, în 820 se atestă o rată de participare de peste 25%
- Alegerile sunt valabile și în municipiul Bălți
- Cresc incidentele raportate în procesul electoral, Promo-LEX
- Chișinăul a trecut pragul de validare a alegrilor
- Ruslan Codreanu: Am votat pentru Chișinău și pentru oameni
- Nicolai Grigorișin a votat pentru stabilitate în orașul Bălți
- Satul Pocrovca din Dondușeni are cei mai activi alegători. La polul opus este Salcia din Taraclia
- Mai multe cazuri de agitație electorală, semnalate de oamenii legii
- Circa 200 de observatori ODIHR monitorizează astăzi alegerile în toată Moldova
- Adrian Albu: Am votat pentru un oraș în care să fim respectați
- Ion Bulgac, candidatul CUB: Sunt convins că de mânie vom construi un Chișinău corect
- Victor Chironda: Avem nevoie de o dezvoltare durabilă serioasă
- Maia Sandu: Democrația se ține de votul nostru
- Aproape jumătate de milion de alegători au votat până la amiază
- Vasile Costiuc: Nu stați acasă, fiecare vot contează!
- Candidatul PSRM la Bălți a votat pentru „viitorul orașului”
- Vasile Bolea: Am votat pentru renașterea Chișinăului și a întregii Moldove
- Roman Mihăeș: Am votat pentru un Chișinău european și românesc
- Ștefan Gligor: Am votat pentru un oraș fără ambuteiaje, scheme, birocrație și populism
- Candidatul la Primăria Bălți, Mark Tkaciuk, și-a exercitat dreptul la vot
- Până la ora 11.00, la Bălți au votat peste 10 mii de oameni
- Ion Ștefăniță: Am votat pentru un oraș în care vrei să rămâi
- Anatol Usatîi: Am votat pentru un oraș care merită să aibă un viitor durabil
- Diana Caraman: Vă îndemn și pe voi toți să ieșiți și să votați pentru viitorul orașului
- Vadim Brînzaniuc: Am votat pentru un oraș în care să fii mândru că trăiești
- Ion Ceban: Am votat astăzi pentru dezvoltarea Chișinăului
- Candidatul PACE Constantin Butucel nu a putut vota
- Peste 42 de mii de chișinăuieni au votat până la ora 10.00
- Până la ora 09.00 au fost semnalate 141 de incidente la secțiile de votare, Promo-LEX
- Ruslan Popa: Am votat pentru soluționarea problemei ambuteiajelor în 24 de ore
- Mihail Poleanschi: Am votat pentru o echipă de oameni onești
- Lilian Carp: Am votat pentru normalitatea care trebuie să se întoarcă în municipiul Chișinău
- Peste 100 de mii de cetățeni au votat până la ora 09.00
- În două localități din Găgăuzia alegeri nu sunt organizate
- Toate cele 1 958 de secții de votare s-au deschis
- Orașele și satele Moldovei își aleg primarii
- CSE exclude înregistrarea tuturor candidaților din partea partidului „Șansă” la alegerile de duminică
- Persoanele cu deficiențe de vedere au avut acces limitat la informațiile de pe paginile web ale partidelor politice, raport
- Platformele electorale sunt ignorante din perspectiva dizabilității, Alianța INFONET
- Finalul de campanie este marcat de creșterea activismului concurenților, Promo-LEX
- Victor Chironda: Este foarte important să ne mobilizăm și să votăm candidați pro-europeni
- Vasile Bolea: Partidul „Renaștere” este gata să lupte pentru drepturile cetățenilor
- Ion Ceban: Am făcut o campanie corectă din toate punctele de vedere și am adus soluții
- Vadim Brînzaniuc: Am venit cu un program realist care să schimbe la față Chișinăul
- Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent, director SIS
- Pragul de validare a alegerilor locale de duminică
- Adrian Albu: Votul din 5 noiembrie va da direcția de dezvoltare a orașului Chișinău
- Ultima zi de agitație electorală înainte de alegeri
- Spre democrația locală în Moldova sau de ce contează alegerile locale. Op-Ed de Dr. Dorina Baltag
- Portretele celor 28 de candidați la funcția de primar al municipiului Chișinău
- Formațiunile ALDE, PAS și Șansa și-au prezentat ofertele electorale la o nouă rundă de dezbateri „Eu vreau să fiu primar”
- Forța partidelor politice în alegerile locale este analizată pe platforma alegeri.md
- Candidatul PSDE în capitală propune reformarea din temelie a Primăriei
- MAN vrea să atragă investiții în Chișinău prin crearea a 100 de profiluri investiționale noi
- Ponderea indecișilor a coborât sub 30%, iData
- Lilian Carp: În turul II vom întoarce Primăria și CMC oamenilor
- Victor Chironda: Împreună vom construi un Chișinău european
- Alegerile locale vor fi înregistrate video
- Candidații PP Șansă, excluși din cursă în opt localități
- Vasile Bolea, Constantin Butucel și Andrei Donică și-au prezentat ofertele electorale la o nouă rundă de dezbateri „Eu vreau să fiu primar”
- Tatiana Platon – portretul candidatului la șefia capitalei
- Două persoane au predat poliției banii primiți pentru a vota duminică un anumit partid
- Fiodor Negru dezaprobă dificultățile cu care s-a confruntat în timpul deschiderii contului electoral
- Andrei Donică cere amânarea alegerilor pentru funcția de primar al Chișinăului
- Instituțiile statului demonstrează incompetență în combaterea mituirii alegătorilor, Ștefan Gligor
- Concurent electoral acuză condiții inegale pentru candidații independenți și cei înaintați de partide
- După alegeri, 2/3 din populație va trăi cu primari controlați din exterior, Ștefan Gligor
- Ștefan Gligor cere excluderea din cursa electorală a reprezentanților grupării criminale Șor și Caramalac
- Andrei Donică – portretul candidatului la șefia capitalei
- Ion Purice și Andrei Munteanu și-au prezentat ofertele electorale la o nouă rundă de dezbateri „Eu vreau să fiu primar”
- Ștefan Gligor – portretul candidatului la șefia capitalei
- Președintele partidului PONA a prezentat viziunile formațiunii pentru dezvoltarea Chișinăului
- Partidele care critică derapajele democratice ale actualului regim sunt intimidate, Ion Dron
- IGP: Coruperea în alegeri constituie o infracțiune
- CUB propune un angajament cetățenilor și-i îndeamnă să iasă la vot pe 5 noiembrie
- Toate cele peste 100 de programe de suport social vor fi continuate și extinse, Ion Ceban
- Andrei Donică, înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al capitalei
- Mai mulți candidați ai PP Șansă ar putea fi excluși din cursa electorală
- Arina Spătaru – portretul candidatului la șefia capitalei
- Adrian Albu, Victor Chironda și Ruslan Codreanu și-au prezentat ofertele electorale la o nouă rundă de dezbateri „Eu vreau să fiu primar”
- Vasile Bolea vrea să transforme Primăria într-o instituție care servește nevoile cetățenilor
- Reacția posturilor TV după suspendarea licențelor de către CSE
- ONG-urile de media, îngrijorate de suspendarea netransparentă a licențelor posturilor TV
- Alegătorii pot solicita votarea la locul aflării
- Suburbiile trebuie să se dezvolte în același ritm cu capitala, candidat PSDE
- CSE a suspendat licența a șase posturi TV
- ENEMO a prezentat Raportul Intermediar pentru alegerile din 5 noiembrie
- Ion Ceban: Vom continua să investim în crearea condițiilor pentru copii și tineri
- La alegerile din 5 noiembrie nu va fi organizat exit-poll
- Andrei Munteanu – portretul candidatului la șefia capitalei
- Un concurent electoral își face publicitate electorală de la geamul unui apartament
- Premierul și președintele legislativului, prezenți la un eveniment electoral al candidatului PAS
- Ultima zi pentru cererile de autorizare a exit-pollurilor
- Angela Caraman: Avem 154 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor
- Ștefan Urîtu – portretul candidatului la șefia capitalei
- IGP despre perchezițiile în cazul PP Șansă: Tranzacțiile sunt de milioane de lei și vin din Rusia
- Igor Cristal: Există premise pentru îmbunătățirea proceselor electorale în Republica Moldova
- Nicolae Panfil: Corupția electorală este un factor care poate afecta integritatea alegerilor
- Cristina Cucurudza: Alegătorii trebuie să se implice mai mult și să sesizeze actele de corupție
- Tehnologia coruperii: cum și de ce funcționează (sau nu) în Republica Moldova. Dezbatere IPN
- Ion Ceban: În continuare ne propunem să reabilităm trei parcuri mari și importante
- Apel către procuratură să investigheze acțiunile unei bănci în raport cu PONA
- PONA acuză o bancă că nu i-a deschis cont și nici nu l-a anunțat despre refuz
- Ion Purice – portretul candidatului la șefia capitalei
- Candidatul PAS promite o șosea de centură pentru ocolirea centrului capitalei
- Candidații PDCM, CUB și PSDE și-au prezentat ofertele electorale la o nouă rundă de dezbateri „Eu vreau să fiu primar”
- Trei reținuți într-un dosar de finanțare ilegală a unui partid. Reacția PP „Șansă”
- Sergiu Burlacu, Ion Straciuc și Mark Tkaciuk și-au prezentat prioritățile pentru Bălți, dezbateri electorale
- Cristina Vulpe – portretul candidatului la șefia capitalei
- Igor Boțan: Am propus modelul german de finanțare a partidelor de la bugetul de stat
- Candidații Ruslan Popa, Alla Popova și Roman Mihăeș și-au făcut publice prioritățile pentru Chișinău
- Ion Ștefăniță propune un proiect de revitalizare a Grădinii publice „Ștefan cel Mare”
- Vladimir Rusu, Sergiu Popovici și Alexandru Gustoi, în dezbateri electorale
- Candidatul PACE în capitală le promite tinerilor antreprenori spații industriale la doar 1 leu pe an
- Nicolae Negru: Integritatea în alegerile locale ar trebui să fie privită și prin prisma specificului local
- Mariana Novac: Colectarea informației la alegerile locale, o provocare a procesului de monitorizăre
- Viorel Rusu: Candidații pot fi uneori excesiv de atenți pentru a asigura transparența și integritatea în alegerile locale
- A început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale din 5 noiembrie
- Instituțiile media sunt îndemnate să reflecteze corect, imparțial și echidistant campania electorală
- Unele posturi TV au oferit acces relativ egal candidaților în alegeri, altele au avut atitudini preferențiale – raport
- Candidatul PSDE la Primăria Chișinău promite că va construi o arenă națională de fotbal dacă va fi ales
- Transparența și integritatea în alegerile locale. Dezbatere IPN
- Primăria Chișinău trebuie să devină un model de administrare, Ruslan Codreanu
- Ion Ceban: Mai multe străzi din capitală vor fi extinse și reconstruite
- Ștefan Urîtu, Diana Caraman și Ștefan Gligor și-au expus prioritățile pentru Chișinău la o nouă rundă de dezbateri
- Anatolie Prohnițchi – portretul candidatului la șefia capitalei
- Cornel Ciurea: Elementul distractiv predomină asupra celui educativ în cadrul partidelor politice
- Vasile Bolea propune soluții pentru domeniul locativ-comunal: Vom reduce taxa de salubrizare cu 50%
- Iurie Țap: Cultura politică are la bază cultura generală
- Olga Manole: Cultura politică în Moldova - una participativă, tinerii sunt tot mai activi
- Cultura politică la nivel local și european: contexte și exemple. Dezbatere IPN
- Candidatul PSRM în Chișinău promite 10 mii de lei anual pentru familiile cu mulți copii
- Lilian Carp își propune să creeze condiții prielnice pentru mediul privat
- Ion Ceban: Din prima zi de mandat vom continua să dezvoltăm Chișinăul împreună
- Alla Popova – portretul candidatului la șefia capitalei
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Arina Corșicova
- Municipiul Chișinău trebuie să devină o locomotivă de dezvoltare, candidat PNL
- Șosea de centură, semafoare inteligente, parcări și drumuri renovate – promite Cristina Vulpe
- A fost dat startul emisiunii de dezbateri: „Eu vreau sa fiu primar”. Primii trei candidați și-au prezentat prioritățile
- Ruslan Popa – portretul candidatului la șefia capitalei
- Lilia Zaharia: Modificarea legii în prag de alegeri pare a fi o decizie politică care ar favoriza partidul de la guvernare
- O parcare cu plată în centrul capitalei este unica soluție la problema ambuteiajelor, opinie
- Mihaela Duca-Anghelici: Impunerea de anumite restricții în alegeri pot crea pe termen lung precedente periculoase
- Mihail Bagas, eliberat din arest. Precizările Procuraturii Anticorupție
- Ion Terguță: Nicio țară din spațiul post-sovietic nu a reușit să se integreze în UE fără o lege a lustrației
- Candidat PSDE: Chișinăul trebuie și poate să devină un motor al economiei naționale
- Duritatea legii și „dinții” democrației în alegeri. Dezbateri IPN
- Ion Ceban: Orașul trebuie să se extindă
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Marina Cravcenco
- Dragoș Galbur – portretul candidatului la șefia capitalei
- Pot fi depuse cererile pentru votarea la locul aflării la alegerile din 5 noiembrie
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Anastasia Svetlicinîi
- Ion Ceban – portretul candidatului la șefia capitalei
- Roman Mihăeș – portretul candidatului la șefia capitalei
- Primele amenzi pentru reflectarea campaniei electorale la TV și radio
- Vasile Bolea: Vom face din protecția socială o prioritate a administrației Chișinăului
- Vasile Costiuc, recunoscut bănuit după bătaia de la o parcare din capitală
- CECEM Chișinău contestă la Curtea de Apel hotărârea primei instanțe în cazul lui Donică
- Grădinițele și școlile din Chișinău trebuie reabilitate capital și extinse, candidat PSDE
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Vladimir Rusu
- Vasile Bolea – portretul candidatului la șefia capitalei
- Geopolitica electoralei 2023 în Republica Moldova: scenarii, prognoze. Op-Ed de Anatol Țăranu
- Instanța a anulat decizia CECEM Chișinău de a nu-l admite pe Andrei Donică în cursă
- Campania electorală este marcată de utilizarea abuzivă a resurselor administrative, Promo-LEX
- Oleg Burlacu – portretul candidatului la șefia capitalei
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Sergiu Popovici
- Ion Manole: Cei ajunși la putere au tendința să devină aroganți și să ignore problemele oamenilor
- Victor Chironda – portretul candidatului la șefia capitalei
- Candidat PLDM: În 4 ani Chișinău poate fi mult mai dezvoltat, mai curat și mai bogat
- Candidatul PSDE promite un miliard de lei pentru reabilitarea fondului locativ din capitală
- Candidatul PAS: Nu vom mai permite construcția de noi blocuri în curți și pe terenuri sportive
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Nicolai Grigorișin
- Candidatul „Renaștere” în Chișinău promite sprijin pentru profesioniștii din educație și sănătate
- Mihail Poleanschi – portretul candidatului la șefia capitalei
- Soluțiile propuse de candidatul MAN pentru traficul din Chișinău
- 60 de mii de candidați sunt înregistrați la alegerile locale generale din 5 noiembrie
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Victoria Șapa
- În cursa pentru șefia capitalei au fost înregistrați 27 de candidați
- Adrian Albu – portretul candidatului la șefia capitalei
- Primarul unui sat din Orhei ar fi fost bătut de fiul unui contracandidat
- De astăzi, alegătorii pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale
- Ion Bulgac – portretul candidatului la șefia capitalei
- Ștefan Gligor: Fără ezitare și fără compromisuri dubioase vom sta în apărarea interesului public
- Vadim Brînzaniuc – portretul candidatului la șefia capitalei
- Zece posturi TV sunt monitorizate de CJI în campania electorală pentru alegerile din 5 noiembrie
- 65,7% din chișinăuieni sunt absolut siguri că vor merge la urne pe 5 noiembrie
- Vasile Bolea promite un plan clar de dezvoltare urbană pentru Chișinău
- Anatol Usatîi – portretul candidatului la șefia capitalei
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Alexandr Petkov
- Ultimii cinci pretendenți la funcția de primar de Cahul au fost înregistrați
- Candidatul Partidului Verde Ecologist: Nu mai acceptăm criza ecologică din Chișinău
- Ion Ceban, despre construcția gunoiștii de la Stăuceni: Atâta timp cât voi fi primar mă voi opune
- Curtea de Apel a respins recursul Marinei Tauber privind neadmiterea în alegerile din Bălți
- Apelul Platformei DA către partidele pro-europene
- Constantin Butucel promite să transforme capitala într-un oraș curat, sigur și confortabil
- Lilian Carp – portretul candidatului la șefia capitalei
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Alexandr Nesterovschi
- Viorica Calugher: Un alegător informat știe să identifice discursuri care promovează ura
- Tudor Borș: Oamenii legii, pregătiți să facă diferența dintre discursul de ură și libera exprimare
- Irina Corobcenco: E o mare diferență între discursurile electorale acide și cele care incită la ură
- Alexandru Berlinschii: Sancționarea discursului de ură în perioada electorală va descuraja campaniile denigratoare
- Discursul de ură - interzis și sancționat, o premieră la alegerile din 5 noiembrie. Dezbatere IPN
- Lilian Carp: Noi vom face un Chișinău cu mai multe curți sigure și confortabile
- La Bălți au fost înregistrați ultimii trei candidați la funcția de primar
- Andrei Donică nu a fost admis în cursa pentru funcția de primar al capitalei
- Vicepreședinte PAS: Alianța forțelor de la Kremlin încearcă să deturneze parcursul european
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Ion Straciuc
- Diana Caraman – portretul candidatului la șefia capitalei
- Vasile Bolea promite compensații pentru personalul medical și modernizarea spitalelor
- Igor Grosu: Alegerile din această toamnă sunt o etapă esențială în calea de aderare la UE
- ENEMO monitorizează Alegerile Locale din 5 noiembrie în Moldova
- Curtea de Apel a respins demersul Marinei Tauber de a anula dispoziția CSE
- Încă doi candidați pentru fotoliul de primar de Bălți au fost înregistrați
- Candidatul PSRM propune construcția unei centuri în jurul capitalei
- Candidata Partidului „Șansă”, înregistrată în cursa pentru șefia capitalei
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Sergiu Burlacu
- Ion Ștefăniță – portretul candidatului la șefia capitalei
- Toți unsprezece candidați la funcția de primar de Ungheni au fost înregistrați
- Maxim Moroșan: Pe 5 noiembrie vom întoarce orașul bălțenilor
- Încă patru candidați la funcția de primar de Bălți au fost înregistrați
- Ruslan Popa de la Partidul „Noua Opțiune Istorică”: Votați primar-taximetrist
- PLDM s-a lansat în alegeri la Bălți: Poate deveni un oraș modern și dezvoltat
- Vadim Brînzaniuc: Vom schimba din temelii modul în care este condus Chișinăul
- Victor Chironda: La 5 noiembrie vom vota în toată țara pentru Moldova europeană
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Aureliu Filipp
- Constantin Butucel – portretul candidatului la șefia capitalei
- Ruslan Codreanu își dorește un oraș cu o administrație și angajați pentru oameni
- Șapte pretendenți la Primăria Cahul. Doi dintre ei au fost înregistrați
- Cel mult 16 candidați vor concura la funcția de primar al municipiului Bălți
- 29 de candidați ar putea lupta pentru fotoliul de primar al capitalei
- Alegătorii din Chițcani, Cremenciug și Gîsca vor putea vota Consiliul raional Căușeni
- Au fost aprobate modelele buletinelor de vot
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Maxim Moroșan
- Ruslan Codreanu – portretul candidatului la șefia capitalei
- PAS s-a lansat în campania pentru alegerile locale din 5 noiembrie
- Candidatul PSRM promite o capitală confortabilă, verde, incluzivă și accesibilă pentru toți
- Încă doi pretendenți la funcția de primar al municipiului Bălți
- Ion Ceban a fost înregistrat în cursa electorală
- Profilul candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți. Alexandru Gustoi
- Vasile Costiuc – portretul candidatului la șefia capitalei
- 70 de percheziții în dosarul finanțărilor ilegale ale partidelor
- Promo-LEX constată tendințe care pot afecta organizarea și desfășurarea alegerilor
- Încă doi candidați la funcția de primar al capitalei au fost înregistrați în cursă
- Campania electorală pentru alegerile locale generale începe la 6 octombrie
- Vasile Grădinaru: Noi intrăm în campanie electorală, nu putem aștepta
- Alexandru Tănase: Parlamentul nu trebuie să dea legi cu dedicație
- Vot final pentru modificările la Codul Electoral
- Ion Ceban este favoritul alegerilor locale din acest an, sondaj iData
- Proiectul de modificare a Codului Electoral, votat de Parlament în primă lectură
- Candidatul PLDM a fost înregistrat în cursa electorală pentru șefia capitalei
- Percheziții la Partidul „Șansă”
- Parlamentul vine cu un proiect de individualizare a restricțiilor de a candida în alegeri
- Mihai Popșoi: Vom veni cu soluții legislative proporționale și aproape de recomandările Comisiei de la Veneția