Campanie de salubrizare în albia râului Bâc

Sâmbătă, 2 octombrie, va avea loc o amplă campanie de salubrizare în albia râului Bâc. Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mănuși, pungi de gunoi și transport pentru evacuarea deșeurilor, a anunțat Ion Burdiumov, șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare (DGLCA), la ședința săptămânală a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, transmite IPN.

Totodată, Ion Burdiumov a precizat că plantarea arborilor pe teritoriul orașului, în cadrul campaniei de salubrizare a orașului, este preconizată pentru sfârșitul lunii octombrie. Campania de salubrizare de toamnă a teritoriului municipiului Chișinău se desfășoară în perioada 20 septembrie – 30 noiembrie.

Potrivit șefului DGLCA, în prima săptămână a Campaniei de salubrizare de toamnă (20-25 septembrie), circa 360 de angajați ai serviciilor municipale de profil, precum și locuitori ai orașului, au fost antrenați zilnic la lucrări în teritoriu, fiind colectate și evacuate deșeuri din curțile blocurilor de locuințe, de pe platformele de colectare a deșeurilor, din spațiile verzi, terenuri de joacă pentru copii, terenuri de fitness etc. De asemenea, în cadrul lucrărilor au fost implicate zilnic circa 20 de utilaje (tractoare, basculante), fiind efectuate 149 de curse de evacuare.

Banca Națională a Moldovei organizează programul de educație financiară „O zi de vacanță la BNM” /BNM /ora 09:00/.

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se întrunește în ședință /ANI /ora 09:00/.

Comisia parlamentară pentru integrare europeană audiază Raportul semestrial privind îndeplinirea condițiilor de plată din Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Este programată o ședință de judecată la care este pronunțată hotărârea în cauza în care Ministerul Justiției cere dizolvarea partidelor din fostul bloc politic „Victorie” /Curtea de Apel Centru /ora 10:30/.

Consiliul Audiovizualului se convoacă în ședință /CA /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Campanie de salubrizare în albia râului Bâc

Sâmbătă, 2 octombrie, va avea loc o amplă campanie de salubrizare în albia râului Bâc. Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mănuși, pungi de gunoi și transport pentru evacuarea deșeurilor, a anunțat Ion Burdiumov, șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare (DGLCA), la ședința săptămânală a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, transmite IPN.

Totodată, Ion Burdiumov a precizat că plantarea arborilor pe teritoriul orașului, în cadrul campaniei de salubrizare a orașului, este preconizată pentru sfârșitul lunii octombrie. Campania de salubrizare de toamnă a teritoriului municipiului Chișinău se desfășoară în perioada 20 septembrie – 30 noiembrie.

Potrivit șefului DGLCA, în prima săptămână a Campaniei de salubrizare de toamnă (20-25 septembrie), circa 360 de angajați ai serviciilor municipale de profil, precum și locuitori ai orașului, au fost antrenați zilnic la lucrări în teritoriu, fiind colectate și evacuate deșeuri din curțile blocurilor de locuințe, de pe platformele de colectare a deșeurilor, din spațiile verzi, terenuri de joacă pentru copii, terenuri de fitness etc. De asemenea, în cadrul lucrărilor au fost implicate zilnic circa 20 de utilaje (tractoare, basculante), fiind efectuate 149 de curse de evacuare.

Campanie de salubrizare în albia râului Bâc

Achiziția supraevaluată a unui depozit de alimente destinat militarilor a provocat un prejudiciu de aproape trei milioane de euro Gărzii...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025