Pe 24 februarie va avea loc şi referendumul consultativ

Odată cu alegerile parlamentare din 24 februarie, va avea loc și referendumul republican consultativ. Deputații au aprobat, în ședința de vineri, 30 noiembrie, hotărârea privind desfășurarea plebiscitului, cu votul a 53 de parlamentari, transmite IPN.

Referendumului vor fi supuse două întrebări. Alegătorii vor fi întrebați dacă sunt de acord cu   reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61. De asemenea, aceștia vor răspunde la întrebarea „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcţie dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?”. Vor exista două opțiuni de alegere – pentru și contra.

Hotărârea intră în vigoare la data adoptării și se remite Comisiei Electorale Centrale pentru asigurarea desfășurării referendumului republican consultativ în conformitate cu Codul Electoral.

Inițiativa vine ca urmare a anunțului despre referendum făcut acum mai bine de două săptămâni, de către liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.