Tenderele conform criteriului cel mai mic preț nu asigură cele mai bune achiziții, expert

Deși se întreprind măsuri pentru eficientizarea procedurii achizițiilor publice, problemele pe care le semnalează businessul sunt corupția, furturile, fraudele și interesele meschine. Achizițiile publice sunt percepute drept utilizarea incorectă, ineficientă și netransparentă a banilor publici, constată expertul IDIS Viitorul, Viorel Pârvan, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”.În opinia expertului, citat IPN, tenderele câștigate conform criteriului cel mai mic preț nu asigură întotdeauna achiziționarea celor mai calitative bunuri, servicii și lucrări.

„Sistemul de achiziții publice din Republica Moldova este unul birocratic, deoarece pentru pregătirea ofertelor operatorii economici trebuie să prezinte un șir de certificate, multe dintre care operatorii economici nu le consideră importante, esențiale, iar pentru a le obține este nevoie de timp. Legislația existentă este relativ bună, problemele apar mai mult la implementarea prevederilor ce țin de achizițiile publice”, susține Viorel Pârvan, făcând trimitere la datele sondajului realizat de IDIS Viitorul „Indexul percepției achizițiilor publice”.

În ceea ce privește contestațiile, agenții economici nu le depun în cazul în care au conlucrat anterior cu autoritatea contractantă. Operatorii economici nu doresc să-și înrăutățească relațiile cu autoritatea, având în perspectivă planuri de colaborare.

Pentru îmbunătățirea sistemului achizițiilor publice, mediul de afaceri recomandă tragerea la răspundere penală a tuturor factorilor de decizie implicați în fraudarea proceselor, cu aplicarea confiscării extinse a averii, dra și creșterea nivelului de competență, pregătire și calificare a funcționarilor publici și tuturor părților implicate în procesul de achiziție. O altă recomandare este ridicarea salariilor funcționarilor publici pentru a preveni și reduce corupția și, nu în ultimul rând, revizuirea criteriilor de atribuire, prin substituirea criteriului „cel mai mic preț” cu criteriul „calitate/preț”.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.