PSRM începe pregătirile pentru parlamentare

Partidul Socialiştilor începe pregătirile pentru alegerile parlamentare. La ședința Consiliului Republican al formațiunii, care s-a desfăşurat sâmbătă, 16 iunie, a fost adoptată hotărîrea cu privire la organizarea procedurii de votare prealabilă (primaries) în rândul organizațiilor teritoriale ale PSRM, pentru a înainta candidații partidului pe circumscripții electorale la alegerile parlamentare, transmite IPN.

La ședința Consiliului Republican a participat şi președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, liderul informal al PSRM. Şeful statului a spus că formațiunea trebuie să se concentreze pe calitatea candidaților. „Alegerile parlamentare din acest an vor fi cele mai importante din istoria ţării noastre, deoarece se va decide existența în continuare a Republicii Moldova ca stat unitar și independent”, a spus Igor Dodon.

Consiliul Republican a decis ca să fie convocat în perioada următoare Congresul Extraordinar al XVI-lea al PSRM, care va aproba programul politic pentru următoarele alegeri. Data și locul desfășurării Congresului vor fi stabilite de către Comitetul Executiv Politic al PSRM.

Preşedintele s-a arătat convins de faptul că Partidul Socialiștilor va depune efortul maxim pentru obținerea victoriei la alegerile parlamentare.