Spiritul Africii adus în mai multe localităţi din ţară

Organizatorii festivalului anual de artă, cultură alternativă și ecologică Art-Labyrinth aduc spiritul Africii în cadrul unor concerte, organizate în mai multe localităţi din ţară. În scenă va evolua colectivul din Mali – „Tamala”, care va intona muzica tradițională culturii „mandeng” a etnicilor Africii de Vest. Activitățile sunt parte a proiectului cultural „Promovarea dialogului intercultural prin Artă și Cultură”, lansat vineri, 11 mai, la Casa Zemstvei, transmite IPN.

Unul dintre organizatori, reprezentant al Asociației Obștești „Art-Labyrinth”, Alexandr Voroniuc, a declarat că primul concert va avea loc duminică, 13 mai, în satul Ciolacul Nou, raionul Fălești. Pe lângă trupa „Tamala”, în scenă vor evolua şi trupe autohtone. Concomitent, se va desfășura un iarmaroc, show de focuri, masterclasuri cu tobe, dansuri africane etc. Concerte similare vor fi organizate şi la Bălți, dar şi la Chişinău. Cel din capitală este planificat pentru data de 24 mai şi va avea loc la Teatrul Eugene Ionescu.

Alexandr Voroniuc spune că a cunoscut trupa „Tamala” într-o călătorie în Africa. Evenimentele de la Chişinău reprezintă ceva mai exotic, o energie emanată de o cultură mai diferită decât cea europeană. Organizatorii mai spun că muzica „Tamala” este un uimitor melanj de sunet și ritm tradițional îmbinat cu aranjamentul propriu al muzicienilor.

Petru Vicol, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, susține că muzeul închiriază Asociației spații şi până acum au reușit să aibă o colaborare frumoasă, echipa „Art-Labyrinth” participând cu proiecte muzicale în cadrul edițiilor trecute ale Nopții Europene a Muzeele. Trupa africană „Tamala” va participa la ediția din acest an, recitalul de muzică tradițională africană fiind parte şi a programului dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor. Concertul va fi susținut pe 19 mai în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, începând cu ora 21.00.

Șirul evenimentelor va culmina cu cea de-a XI-a ediție a Festivalului de artă, cultură alternativă și ecologică Art-Labyrinth, care se va desfășura în perioada 23 iunie-1 iulie în raionul Edineț, în apropierea satului Fetești.

Evenimentele sunt organizate de către Art Labyrinth cu susținerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare