Igor Dodon: Au fost adunate 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la republică prezidențială

Partidul Socialiștilor, pro-prezidențial, a adunat 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la forma prezidențială de conducere a statului. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon. Potrivit lui, procesul de colectare a semnăturilor s-a încheiat pe 1 mai, transmite IPN.

„Foarte mulți oameni au semnat, nu doar susținătorii socialiștilor. Pentru președinte au votat la ultimele alegeri peste 800 de mii, dar au semnat de două ori mai mult. Adică, și simpatizanți ai dreptei, și ai stângii, indiferent de viziunea geopolitică, oamenii au semnat pentru a se face ordine”, a declarat președintele în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV.

Igor Dodon susține că în următoarele săptămâni socialiștii vor pregăti modificarea legislației și vor înainta inițiativa de trecere de la republică parlamentară la stat prezidențial. Pentru înregistrarea inițiativei legislative de modificare a Constituției sunt necesare cel puțin 34 de semnături ale deputaților. „Noi avem 24 de deputați, vedem dacă mai găsim 10 și, dacă îi identificăm, va fi lansată procedura la Curtea Constituțională, care durează șase luni. Dacă nu, vom merge cu această idee la alegerile parlamentare și acolo suntem obligați să câștigăm”, spune șeful statului.

Președintele a mai menționat că pe lângă trecerea la stat prezidențial, o prioritate este interzicerea migrației deputaților dintr-un partid în altul. Potrivit lui, actualul Parlament nu reprezintă voința poporului, exprimată acum patru ani.