O alee de brazi a apărut în parcul Dendrariu

22 de molizi argintii au fost plantați pe teritoriul Parcului Dendrariu. Aceștia au câte zece ani și o înălțime de 2 – 2,5 metri fiecare. Costul unui puiet este de 850 lei, fiind achiziționați de la o pepinieră din orașul Bălți.

Primăria capitalei precizează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că 21 de copaci au fost procurați din sursele ÎM „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, iar unul din sursele proprii ale Silviei Radu, primar interimar.

„Astfel, municipalitatea recuperează acel brad tăiat, în luna decembrie 2017, de pe terenul privat al unui locuitor al municipiului Chișinău și care a ajuns să fie instalat și împodobit în centrul Chișinăului”, se mai arată în comunicat.

Potrivit specialiștilor, perioada de iarnă este cea mai favorabilă pentru sădirea coniferelor.